Furculita – un obiect scandalos in Evul Mediu

In Evul Mediu, atunci când au aparut prima data, furculitele au fost considerate de-a dreptul scandaloase. In secolul XI, dupa ce o printesa elena a murit la scurt timp dupa ce a introdus folosirea furculitei la nunta ei cu nobilul venetian Domenico Selvo, decesul ei a fost vazut ca o pedeapsa divina. In Thailanda, chiar si astazi este considerat scandalos sa manânci cu furculita. In opinia thailandezilor, furculita trebuie folosita doar pentru a pune mâncarea in lingura. Daca in Italia furculitele erau ceva obisnuit pe mesele nobililor inca din secolul XI, iar in Franta din secolul XIV, in Regatul Unit, ele au aparut abia in 1611, când Thomas Coryat le-a mentionat in cartea sa „Obiceiurile lui Coryat prinse in graba in cinci luni de calatorie in Franta, Savoia, Italia & Co.“. Coryat a fost luat insa in batjocura de contemporani pentru initiativa sa de promovare a folosirii furculitei, el fiind poreclit „Furcifer“. In Spania, nobilimea folosea furculita in secolul XVI. Cel putin asta demonstreaza consistenta cantitate de furculite ce a fost recuperata din epava a unei nave plecate de la La Girona, care s-a scufundat in largul coastelor Irlandei in 1588. In 1630, guvernatorul Winthrop de Massachusetts avea prima si singura furculita din America. Predecesoarele furculitei au fost lingurile de lemn, cutitele si, cum era si normal, mâinile. La inceput, furculitele, majoritatea cu doi dinti, erau cunoscute sub numele de „linguri despicate“. Cu toate ca au fost descoperite furculite cu patru si cinci dinti, ce dateaza dinainte de 1600, furculita cu patru dinti „s-a impus“ abia spre sfârsitul anilor 1800.