16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăMagazinA dormi sau nu impreuna

A dormi sau nu impreuna

Daca, atunci când ati sosit acasa impreuna de la maternitate, bebelusul avea pregatit patutul sau, dupa câteva luni este posibil ca situatia sa se schimbe. De obicei din dorinta de a-l proteja mai bine si de a-i veghea somnul, unii parinti decid sa doarma impreuna cu micutii. Conform site-ului eva.ro, problema este destul de controversata si a constituit subiect de dezbatere pentru multi specialisti pediatri si psihologi. Argumente sunt de ambele parti: atât din partea celor care sustin ca este indicat, cât si din „tabara“ celor care considera ca obiceiul acesta nu este recomandat pentru dezvoltarea armonioasa, din punct de vedere emotional, a copilului.


Argumente pro


Daca aveti un serviciu foarte solicitant si nu aveti prea mult timp la dispozitie pentru a-l petrece impreuna cu prichindelul dumneavoastra, dormind impreuna cu acesta aveti ocazia sa-l rasfatati, sa-i spuneti povesti si sa va apropiati mai mult de el. In ultima instanta, este o ocazie propice pentru a va cunoaste mai bine.


Se stie ca mamele dorm, de obicei, „iepureste“, tragând mereu cu urechea si fiind atente la orice zgomot, oricât ar fi de inofensiv, care se aude din camera copilului. Si de câte ori nu se intâmpla sa sara din pat, convinse ca „nu este in regula ceva…“, dar descopera, cu usurare, ca micutul doarme linistit. Dormind impreuna, problema se rezolva de la sine.


O serie de teste efectuate in strainatate au demonstrat ca micutii care dorm cu parintii sunt mai putin expusi riscului Sindromului Mortii Infantile Bruste (SIDS), pentru ca nu au un somn atât de profund cum s-ar intâmpla daca ar dormi singuri.


Câtiva pediatri americani considera ca un copil care doarme impreuna cu parintii sai este mai stabil din punct de vedere emotional, se simte mai sigur pe sine si mai protejat. Metoda este recomandata si pentru acei copii carora le este frica de intuneric.


Argumente contra


Relatia cu partenerul dumneavoastra de viata va avea mult de suferit, in favoarea dormitului impreuna cu bebelusul. Cu alte cuvinte, exista riscul sa aveti de câstigat si de pierdut, in egala masura.


Saltelele si asternuturile ar putea sa irite pielea copilului, care este mult mai sensibil si are nevoie de efectele sale personale.


Una este sa-l lasati pe micut sa doarma cu dumneavostra dupa ce tocmai s-a trezit plângând dintr-un cosmar, si cu totul alta este ca acest lucru sa devina un obicei. De altfel, cu cât trece mai mult timp, cu atât mai greu va fi sa-l dezobisnuiti. Urmarea? Agitatie, plâns, insomnie, refuzul de a se duce la culcare… Va suna cunoscut?


Bebelusii nu au intotdeauna somnul linistit, fara ca acest lucru sa insemne ca nu se odihnesc bine. Dar se agita, se foiesc, iar asta echivaleaza cu tot atâtea tresariri ale dumneavoastra. Prin urmare, nici o diferenta… Cel putin, daca ar dormi in camera sa, ati putea sa va odihniti in liniste.


Mai ales ca nu este nimic in neregula. In cazul in care ii este frica de intuneric, ii puteti lasa o veioza aprinsa in camera, pe care o stingeti dupa ce micutul a adormit.


Dupa cum vedeti, balanta argumentelor este echilibrata… Alegerea va apartine, insa tineti cont ca bazele dezvoltarii afective a copilului se pun „inca din fasa“, cum se spune, si ca de modul in care actionati acum vor depinde mult mai multe aspecte ulterioare decât ati putea sa va imaginati.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS