Oamenii din toata lumea iubesc florile si plantele. Le taie, le ingrijesc, le aduc in casele lor si se bucura de efectele de relaxare si oxigenare pe care acestea le confera. Dar numai in Japonia aceste proceduri sunt ridicate la nivelul de arta. Ikebana, una dintre formele traditionale de arta japoneza, dateaza de peste 600 de ani si s-a dezvoltat ca arta in timpul perioadei Muromachi (1333 – 1568).
Inca din cele mai vechi timpuri, japonezii au crezut ca lumea lor este plina de zeitati care salasluiesc in vânt, ploaie, flori si chiar pietre. Erau oficiate ceremonii specifice pentru a-si intâmpina divinitatile (kami-mukae). Plantele erau special alese pentru a le face o primire regala (yorishiro).
Brazii inalti si drepti erau preferati si cele mai vechi insemnari releva faptul ca erau folositi si in cadrul ceremoniilor si ritualurilor religioase. Chiar in ziua de astazi, tamagusgi, o specie de brad, este considerata sacra si este folosita la inmormântari.
Scoala Ohara a fost fondata in Perioada Meiji (1868 – 1911) de Unshin Ohara. Pâna atunci, aproape toate aranjamentele ikebana erau efectuate in vaze si aveau forma verticala. Acest vechi stil vertical era caracterizat de numeroase limitari si detalii multe si stricte care impiedicau decoratorul sa aranjeze florile dupa pofta inimii. Oricum, chiar si inainte de perioada Meiji flori occidentale erau importate si cultivate in Japonia. O data cu evolutia societatii, si ikebana a migrat din scolile de arta catre casele tuturor.
In acea perioada, Unshin Ohara a inovat un stil al ikebanei care includea si flori occidentale. Aranjamentele sale nu erau potrivite numai arhitecturii japoneze, ci si cladirilor construite in stil occidental. Mai mult, el a permis libertatea creatiei in aranjamentele florale, iar acest nou stil l-a numit Moribana. Moribana este de fapt ceea ce numim ikebana contemporana. Aceasta modalitate permite cresterea si aranjarea florilor in vase plate numite suiban.
