15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Scurte stiri

Noapte de amor cu manechine de vitrina


Un turc din Antalya a avut parte de o noapte de amor cu trei manechine de vitrina. Dupa cum informeaza Krone.at, angajatii magazinului au dat de amorez a doua zi dimineata, când l-au gasit „epuizat de dragoste“ lânga cele trei papusi dezbracate. Din câte se pare, la inchidere, barbatul se ascunse de angajatii magazinului, reusind sa ramâna in incinta cladirii impreuna cu cele trei „amante“ ale sale. Aventura sa s-a terminat la politie, el trebuind acum sa raspunda pentru faptele sale.


Cariera de majoreta are riscurile ei


In Statele Unite, profesia de majoreta, una dintre cele mai dorite de catre tinere, este in acelasi timp extrem de periculoasa. Potrivit unui studiu al cercetatorilor de la Children’s Hospital din Columbus (Ohio), un numar record de majorete sufera anual accidentari, din cauza meseriei pe care o practica. 16.000 de tinere, care anima partidele de baseball si fotbal cu salturile lor acrobatice si costumele provocatoare, ajung in cele din urma pe patul de spital, din cauza unor accidente: cazaturile, intinderile si leziunile sunt la ordinea zilei pentru responsabilele cu distractia din timpul pauzelor meciurilor. Specialistii americani, care au luat in considerare numarul de internari al tinerelor majorete, au constatat ca opt din 1.000 de paciente au vârste cuprinse intre 12 si 17 ani. „Cele peste 209.000 de accidentari inregistrate in ultimii 13 ani demonstreaza faptul ca este nevoie sa luam masuri si sa fixam o serie de reguli de siguranta pentru aceste sportive“, a explicat Brenda Shields, coordonatoarea studiului.


Pastor acuzat de „propuneri indecente“


Un pastor american, care obisnuia sa tina predici impotriva homosexualitatii, a fost arestat dupa ce i-a propus unui politist sub acoperire sa faca sex.


Potrivit autoritatilor din statul Oklahoma, citate de site-ul Yahoo!News, reverendul Lonnie Latham, de 59 de ani, a fost eliberat, miercuri, pe cautiune. „Am fost atras intr-o cursa. Eu ma aflam in acea zona pentru a le vorbi politistilor despre religie“, a declarat pastorul, membru al comitetului executiv al Conventiei Baptiste de Sud. Potrivit unei declaratii a capitanului de politie Jeffrey Becker, Latham a fost retinut marti sub acuzatia de instigare la acte obscene. Pastorul a sprijinit, in trecut, o directiva a conventiei din care face parte, indemnându-i pe membrii acesteia „sa-i ajute“ pe homosexuali sa-si schimbe orientarea sexuala „daca il accepta pe Iisus Cristos ca salvator“. Conducerea Bisericii Baptiste din Tulsa de Sud, unde Latham isi tine predicile, a refuzat sa comenteze pe marginea acestor informatii.


Jordan isi vrea viata pe marele ecran


Vedeta britanica Jordan intentioneaza sa realizeze un film despre propria viata. Dupa cum informeaza tabloidul britanic The Sun, blondina, care anul trecut a devenit sotia solistului Peter Andre, a marturisit ca acesta este principalul ei obiectiv pentru anul ce tocmai a inceput. „Mi-am dorit dintotdeauna sa apar in Playboy-ul american si am reusit sa ajung pe coperta si sa am un pictorial. Mi-am dorit sa cânt la televizor si am reusit. Intotdeauna mi-am dorit sa semnez un contract de milioane si tocmai am facut si asta. Mi-am dorit sa scriu o carte si am publicat una, iar a doua va aparea pe 1 februarie. Urmatorul meu proiect este sa fac un film bazat pe cartea mea, si o voi face, indiferent ce se va intâmpla. Acum incerc sa gasesc un regizor pentru a-mi pune in aplicare proiectul. Nu voi juca eu in rolul principal, ci voi cauta pe cineva s-o faca. Eu doar voi aparea intr-un rol mic“, a declarat vedeta.


Lindsay Lohan a suferit de bulimie si de dependenta de droguri


Actrita americana Lindsay Lohan a marturisit ca a suferit de bulimie si ca a luptat impotriva dependentei de droguri, informeaza site-ul Infoshowbiz. Intr-un interviu acordat revistei Vanity Fair, actrita de 19 ani a explicat pierderea subita in greutate suferita anul trecut. „Eram bolnava. Lumea imi spunea ca o sa mor daca nu am grija de mine. Sora mea s-a speriat foarte tare, iar fratele meu ma suna intruna, plângând“, a spus vedeta. Actrita a recunoscut, de asemenea, ca a avut „mici“ probleme cu drogurile, adaugând ca „asta este o chestiune de domeniul trecutului“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU