Filmul „Octav“, la Râmnicu Vâlcea



Filmul Octav va putea fi vizionat la Râmnicu Vâlcea la „Line Cinema“ sâmbătă, 21 octombrie, la ora 15:55. Filmul „Octav”, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, spune povestea lui Octav (Marcel Iureș), un bărbat în vârstă, care se reîntoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorința de a-l vinde. Ajuns aici, după o absență de zeci de ani, o fetiță ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-și redescopere bucuria de a trăi.


Directorul de imagine al filmului este Blasco Giurato, cel care a semnat imaginea și pentru „Cinema Paradiso”, câștigător al Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Blasco Giurato are o experiență bogată cu un portofoliu cinematografic de peste 100 de producții. Coloana sonoră îi aparține renumitului compozitor român, Vladimir Cosma care a semnat muzica a peste 400 de partituri pentru producţii cinematografice şi seriale TV. Vladimir Cosma este unul dintre cei mai cunoscuți compozitori din Franța și este recompensat cu peste 20 de distincții internaționale. Filmul „Octav” a fost selecționat în cadrul prestigiosului Festival Internațional de Film de la Montreal 2017, la secțiunea Focus on World Cinema, un festival de tradiție pentru cinematografia mondială aflat la cea de-a 41 ediție. Lung-metrajul, regizat de Serge Ioan Celebidache, este o coproducție România — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, iar producător este Adela Vrinceanu Celebidachi. Filmul „Octav”, ce va rula în cinematografele din țară începând cu 6 octombrie 2017, este clasificat cu AG (Audiență Generală).


Comenteaza acum

Alte stiri

17 august 2018

Vâlcea: Un bătrân a murit în timp ce se ducea la târg

Un bărbat, de 85 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost găsit fără viaţă pe podul de la Goranu. Potrivit IPJ Vâlcea, din primele date se pare că bătrânului i s-a făcut rau şi a căzut la pământ. Oamenii legii

Sumarul ediției de sâmbătă, 18 august 2018

Actualitate

» Cozi de maşini formate pe mai mulţi kilometri la vama Nădlac II. Şoferii aşteaptă aproape trei ore pentru control
» Cinci persoane din comuna doljeană Bucovăţ implicate într-un accident rutier în Olt
» Un român a înfiinţat firma M..E PSD în Marea Britanie
» SRI: În această vară au avut loc atacuri cibernetice de amploare asupra unor instituții financiare românești
» Comuna Vârvoru de Jos îşi cinsteşte eroii în anul Centenarului Reîntregirii Naționale
» A murit Kofi Annan, fost secretar general al ONU
» Tânăr din Vâlcea, arestat în India. Vezi ce infracțiuni a comis
» Peste 45.000 de candidaţi s-au înscris la sesiunea augus-septembrie a bacalaureatului
» Podul prăbuşit în apropiere de Genova: Bilanţul ajuns la 41 de morţi
» Riscurile de sănătate cauzate de arsurile solare
» Mii de români spun că vin la nunta lui Dragnea Jr. Au creat un eveniment pe Facebook
» Bancul zilei: Ion şi Măria
» Micul SUV produs la Craiova bate recorduri la Ford
» RCS&RDS va lansa un canal 4K
» Unul dintre cei trei bărbaţi scoşi din râul Dâmboviţa a murit. Alţi doi se află în stare critică
» 238 de plângeri în cazul evenimentelor din 10 august, înregistrate până vineri
» România – cele mai accelerate scumpiri din UE, pentru a șasea lună consecutiv
» La protestele din 10 august, jandarmii şi-au acoperit cu bandă adezivă numerele de identificare de pe caschetă

Sport

» Fotbal / „Satelitul“ Craiovei a capotat la Alexandria
» Fotbal / CSO Filiași a făcut ce nu a putut „U“ Craiova și FCU
» Fotbal / Gorjenii n-au făcut față „lupilor“
» Fotbal / Liga 1, etapa a 5-a
» Fotbal / Liga 2, etapa a 3-a

Top