Vâlcea: Două minore cercetate pentru furt din autoturisme



Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea cercetează două minore, de 17 și 15 ani, pentru furturi din autoturisme. Miercuri, 18 octombrie, polițiștii de investigați criminale din cadrul Poliției Municipiuli Râmnicu Vâlcea, cu sprijinul specialiștilor criminaliști, au reușit, în mod operativ, probarea activităților infracționale a două tinere, 17 și 15 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, cu privire la comiterea unui furt și a unei tentative de furt, din autoturisme.

Din cercetările efectuate rezultă faptul că, în noaptea de 17 spre 18 octombrie,  cele două tinere, profitând de faptul că proprietarul autoturismul a uitat portierele deschise, au sustras din interiorul acestuia fața detașabilă a casetofonului auto. În aceeași noapte, cele două tinere au încercat să sustragă bunuri dintr-un alt autoturism, răvășind documentele din torpedou și din interiorul autoturismului, însă fără a reuși să sustragă bunuri, existând posibilitatea ca acțiunea acestora să fi fost întreruptă.


Polițiștii au recuperat prejudiciul produs. În urma investigaţiilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză, polițiștii vâlceni au dispus începerea urmăririi penale față de S.R.A., de 17 ani și A.N.C., de 15 ani, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt și tentativă de furt.


Comenteaza acum

Alte stiri

22 iunie 2018

Vâlcea: DJ 605 blocat total

Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vâlcea a anunţat că DJ 605, în comuna Vaideeni, este blocat total din cauza inundaţiilor de aseară. Şoferii pot folosi ruta ocolitoare DJ 676 prin Slătioara.
22 iunie 2018

Vâlcea: Jocurile de noroc sub “lupa” poliţiştilor

Poliţişti din cadrul Serviciului Ordine Publică – Compartiment Sisteme Securitate Private şi Poliţia Râmnicu Vâlcea – Compartiment Sisteme Securitate au efectuat, ieri, o acţiune care a vizat organizatorii de jocuri de noroc (săli de ...

Sumarul ediției de sâmbătă, 23 iunie 2018

Actualitate

» Incendiu la un service auto din Târgu Jiu
» Cu oile în mijlocul Slatinei, pentru a-i convinge pe consumatori să cumpere: „Zicea o doamnă că miroase, da’ să cureți după ea cum o fi, cucoană?“
» Amendat pentru un dispozitiv de manipulare a tahigrafului
» Vitezoman lăsat fără permis
» OLT: Încă trei note de 10 la Evaluarea Națională
» Tânăra minoră găsită spânzurată
» Statele Unite şi Coreea de Sud au convenit să suspende manevrele militare comune
» Gorj: Accident cu patru victime la Câmpu Mare
» Consiliul UE: România nu a reuşit să adopte măsuri eficiente pentru a corecta o abatere bugetară semnificativă
» Poștașii doljeni s-au întrecut la “Marșul factorilor poștali“
» Avertizare cod galben de vânt în două judeţe din sud-vestul ţării
» Liviu Dragnea, condamnat la închisoare cu executare

Dolj

» „Prima Casă“, ultimele zvâcniri
» Merge la puşcărie după ce și-a ucis amicul în accident
» Drumul expres Craiova – Pitești, în aer

Sport

» Fotbal / Conducătorii U Craiova 1948 asigură: Știința mai puternică din sezonul viitor!
» Fotbal / Coleg nou pentru „Popică“. „U“ Craiova s-a înțeles cu un portar italian
» Tenis: Mihaela Buzărnescu, învinsă de Kvitova în semifinale la Birmingham
» Tenis – Mihaela Buzărnescu: Voi face tot ce pot în semifinala cu Kvitova
» Fotbal / CM din Rusia – faza grupelor. Vezi rezultatele, clasamentele și programul meciurilor!

Sanatate

» Problema vaccinurilor, rezolvată doar pe jumătate
» Clorul din piscină, un pericol pentru organism
» Cum prevenim bolile de rinichi

Educatie

» Școala în care se învață serios pentru nota 5
» Zeci de școli din Dolj au rezultate slabe la evaluarea națională

Top