7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaȘoferi sub influența alcoolului depistați în trafic de polițiștii rutieri vâlceni

Șoferi sub influența alcoolului depistați în trafic de polițiștii rutieri vâlceni

Poliţiştii rutieri din Râmnicu Vâlcea au oprit, azi noapte, în trafic, pe strada Calea lui Traian, din municipiu, un autoturism condus de N.V, de 28 de ani, orașul Plopeni, județul Prahova. Având în vedere faptul că bărbatul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur in aerul expirat.
De asemenea, în seara zilei 3 octombrie, în jurul orei 19.30, poliţişti din cadrul Poliţiei Stațiunii Voineasa au oprit în trafic, pe Drumul Național 7A, pe raza localității, un autoturism condus de un tânăr, de 31 ani, din municipiul Fălticeni, județul Suceava. În urma testării conducătorul auto cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Conducătorii auto au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, faţă de aceștia efectuându-se cercetări pentru comiterea infracţiunii de  conducerea unui autovehicul pe drumurile publice, sub influenţa alcoolului.

Orice cantitate de alcool consumată, oricât de mică, vă poate afecta abilitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar consecințele accidentelor rutiere sunt deseori foarte grave, afectând atât viețile celor implicați, cât și a celor apropiați lor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS