10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaAcţiune a poliţiştilor vâlceni pentru combaterea faptelor de natură economică

Acţiune a poliţiştilor vâlceni pentru combaterea faptelor de natură economică

Polițiști din cadrul  Secției 4 Poliție Rurală Prundeni și  Biroului Județean de Poliție Transporturi Vâlcea au organizat şi desfăşurat o acțiune pe raza comunelor Prundeni, Orlești și Ionești, în scopul prevenirii și combaterii faptelor de natură economică și a activităților ilegale din domeniul transportului de material lemnos.

Cu prilejul controalelor și a verificărilor efectuate, au fost legitimate și verificate 19 persoane, fiind aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 20.000 de lei,  astfel:

– 8 sancțiuni contravenționale prevăzute și sancționate de Legea 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor ativități comerciale ilicite;

– 3 sancțiuni contravenționale  prevăzute de OUG 28/1999, privind obligația aenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale și

– 1 contravenție prevăzută de Legea 145/2014, privind sabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.

De asemenea, în cadrul acțiunii au fost confiscați 130 de litri de vin.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS