Vâlcea: Casele de pariuri, casele de schimb valutar şi casele de amanet, verificate de poliţişti

Autori


Poliţiştii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea-Compartimentul Sisteme de Securitate au acționat pentru prevenirea si combaterea infractiunilor contra patrimoniului agentilor economici aplicând sancțiuni contravenționale de 2.100 de lei.

Acţiunea a avut ca scop verificarea modului de asigurare contra efractiei a unitatilor de tip ,,Pariuri sportive’’, Case de schimb valutar’’ ,,Amanet’’, respectarea contractelor de monitorizare si intervenție de catre firmele de profil, efectuarea mentenanței sistemelor de alarmare, a respectării prevederilor planului de paza și a modului de executare a serviciului de catre agenții de securitate.

Au fost controlate 8 societăţi comerciale fiind constatate nereguli cu privire la implementarea măsurilor de securitate, timpii de intervenție ai agenților de securitate, dar și alte încălcări ale prevederilor legale.


Polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale de 2.100 de lei în total, iar verificările continuă.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 23 aprilie 2018

Actualitate

» Ai prins hoții în magazinul tău? Riști o amendă de 10.000 de lei

Publireportaj

» Comunicat de presă privind lansarea proiectului cu titlul ”VALORIFICAREA AVANTAJULUI COMPETITIV al HOTELULUI FLORA din DROBETA TURNU SEVERIN”, SMIS 115681
» Cum alegem uşile de interior
» Finalizare implementare proiect – SC MIM DRAGON SRL

Local

» Firjiba, satul vâlcean unde mai locuiesc 19 oameni
» 30 de alergători amatori au strâns gunoaiele de pe digul Oltului

Dolj

» Fostul primar din Malu Mare, amendat pentru tentativă de omor
» Primăria Craiova cere Tel Drum 2,4 milioane de euro
» Sistem de irigat pista de biciclete, pe strada Râului
» Executor judecătoresc, condamnat la șapte ani și patru luni de închisoare
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» Patronul Complexului de nunţi „Dumbrava“ poate plăti la jumătate amenda ITM pentru munca „la negru“
» Număr record de participanţi la Bursa locurilor de muncă
» Marea dezinsecţie la Rovinari, urmează municipiul Târgu Jiu
» Al patrulea centru SMURD din judeţ va fi deschis la Hurezani
» Asistentele din Spitalul Judeţean pleacă să protesteze la Bucureşti

Sport

» Voleibalistele de la „Fraţii Buzești“, la turneul final
» Băieții lui Pascu au coborât pe șase
» SCM cere să joace returul finalei Cupei EHF pe 15 mai
» România revine în elita tenisului
» Ridicați steagul și bifați victoria!
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (20 – 23 aprilie)

Sanatate

» Cancerul mamar și chimioterapia

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top