11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaOficialităţile locale se întâlnesc cu cetăţenii municipiului Râmnicu Vâlcea

Oficialităţile locale se întâlnesc cu cetăţenii municipiului Râmnicu Vâlcea

Prima întâlnire dintre oficialităţile locale şi cetăţenii municipiului Râmnicu Vâlcea are loc miercuri, 12 iulie, de la ora 18.00, la Cinematograful ”Geo Saizescu”. Aceste întâlniri se vor derula până în luna septembrie. La această şedinţă sunt aşteptaţi să participe locuitorii din Estul cartierului Ostroveni – zona cuprinsă între bd. Tineretului şi str. Nicolae Iorga, Ostroveni-sat şi de pe celelalte străzi adiacente. Alături de primarul Mircia Gutău vor fi viceprimarii municipiului, administratorul public, reprezentanţi ai Serviciului Public Administrare, Întreţinere Străzi – SPAIS, ai SC Pieţe Prest SA, ai furnizorilor de utilităţi (Apavil şi CET Govora), ai Direcţiei de Protecţie Socială, ai Poliţiei Locale precum şi agenţi ai poliţiei de proximitate. Cu această ocazie, administraţia municipală va prezenta proiectele pe care le are în vedere pentru zona respectivă, iar locuitorii de aici îşi vor putea spune problemele şi propunerile pe care le au. Următoarele două întâlniri vor avea loc miercuri, 19 iulie, la ora 18.00, tot la Cinematograful ”Geo Saizescu” – vizată fiind zona de la Vest de bd. Tineretului din cartierul Ostroveni -, şi miercuri, 26 iulie, la ora 18.00, la Filarmonica ”Ion Dumitrescu, unde sunt aşteptaţi locuitorii din zona centrală, din cartierul Traian şi din blocurile din Calea lui Traian Sud.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS