Vâlcea: Minori cu vârste cuprinse între 8 şi 12 ani, bănuiţi de furt

Foto: informatiata.ro
Autori


Poliţişti din municipiul Râmnicu Vâlcea au depistat trei minori, bănuiţi de furtul mai multor mărţişoare, brăţări, broşe, magneţi de frigider, rame foto şi alte bunuri, în valoare de peste 1.000 de lei. Din cercetări a reieşit faptul că, în noaptea de 8 spre 9 martie, minorii S.C.R., de 12 ani, O.L., de 10 ani şi V.I., de 8 ani, toţi din municipiul Drăgăşani ar fi pătruns într-un cort confecţionat din material textil, neprevăzut cu sistem de asigurare antiefracţie şi care era amplasat în zona complexului Hermes, de unde ar fi sustras mărţişoare, brăţări, broşe, magneţi de frigider, rame foto şi alte bunuri în valoare de peste 1000 de lei.

Minorii au fost depistaţi de poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, în zona Haltei C.F.R. Ostroveni, având asupra lor bunurile ce fac obiectul cercetării. În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de furt, sub supravegherea procurorului de caz, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta.



Comenteaza acum

Alte stiri

17 ianuarie 2018

Peste 6.500 de şomeri în Vâlcea

Rata şomajului înregistrată la sfârşitul lunii decembrie la nivelul judeţului Vâlcea a fost de 4,1%, potrivit unui comunicat transmis presei de AJOFM Vâlcea. Totalul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii decembrie 2017 a fost de 6.670 de ...

Sumarul ediției de miercuri, 17 ianuarie 2018

Actualitate

» Şedinţă de Guvern prezidată de Mihai Fifor la ora 13.00
» Polei si carosabil umed pe mai multe drumuri naţionale din ţară

Publireportaj

» Primăria Craiova amână concursul pentru posturile de electrician şi instalator

Local

» Percheziţii într-un dosar de evaziune cu un prejudiciu de 2 milioane de lei
» Prostituatele şi cerşetorii din Mehedinţi, amendaţi
» S-au autoaccidentat şi s-au ales cu dosar penal
» Peste 6.500 de şomeri în Vâlcea
» Se anticipează o accelerare a inflaţiei
» După demisia lui Tudose, euro bate recordul
» DISPOZIŢIA NR. 101 – PRIMARUL MUNICIPIULUI CRAIOVA

Dolj

» 67 de copii din Dolj așteaptă să aibă o familie
» CEO și Termo, surprinse de iarnă
» Puşcărie contra trei milioane de euro
» Cazuri de gripă în Oltenia
» Cinci autobuze Solaris noi, puse în circulaţie de RAT Craiova
» Adjuncţi noi la IPJ Dolj
» Gazeta de Sud îşi răsplăteşte abonaţii
» Adrian Popa, directorul Direcției Agricole Dolj: „În 2018 vom face pasul hotărâtor spre normalitate“
» Reguli noi pentru ajutorul de deces
» 16 cazuri de hepatită la Școala „Sf. Mina“
» Pensionari momiți cu „chilipiruri“ de mii de lei
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» Gorj: Nouă utilaje intervin la Rânca și în zona Godeanu
» Culturile de grâu din judeţ, salvate de ninsori
» Numărul asigurărilor de să­nătate a crescut

Sport

» Tenis – Australian Open: Irina Begu, eliminată în turul doi
» Zinnari, noul supervizor al „speranțelor“
» Suporterul-ortoped o visează pe Craiova campioană

Sanatate

» Povești despre oamenii în halate albe (III)

Magazin

» Românul Florian “Big Nasty” va juca în “Creed 2”
» Horoscop
» Bancul zilei

Top