12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaRecomandări ale poliţiştilor pentru minivacanţa de Ziua Unirii

Recomandări ale poliţiştilor pentru minivacanţa de Ziua Unirii

Pentru ca minivacanţa dedicată Zilei Unirii Principatelor Române să fie petrecută în siguranţă, poliţiştii vâlceni vor acţiona, zilnic, cu efective mărite faţă de dispozitivele curente, pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor şi pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

În perioada 21-24 ianuarie 2017, pentru ca zilele libere să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, poliţiştii vâlceni vor fi pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

Astfel că, poliţişti din structurile operative ale IPJ VÂLCEA (ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, transporturi, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase etc.) vor acţiona, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice.

Întrucât se aşteaptă o creştere a valorilor de trafic pe principalele artere din judeţ (în special în zonele cu potenţial turistic), poliţiştii rutieri vor desfăşura, în principal, acţiuni vizând fluidizarea circulaţiei şi prevenirea accidentelor rutiere.

Date fiind avertizările meteorologice, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, vă recomandă:

Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor, echipaţi-vă corespunzător autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil etc). Este bine ca din autoturism să nu lipsească hainele groase, pături, alimente, apă potabilă şi cel puţin un telefon mobil cu încărcător la priza auto şi NU UITAŢI, o simplă încălcare a normelor rutiere poate conduce la pierderea de vieţi omeneşti. PREŢUIEŞTE VIAŢA!

 De asemenea, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vălcea  vă readuce în atenţie o serie de măsuri pe care le puteţi lua, pentru a vă feri de infractori:

Dacă plecaţi de la domiciliu:
Spuneţi doar persoanelor de încredere când plecaţi de acasă, pentru petrecerea minivacanţei. Rugaţi un vecin de încredere să ţină sub observaţie casa şi să anunţe imediat poliţia dacă observă o persoană suspectă care staţionează fără motiv în faţa uşii sau care încearcă să descuie uşa.

Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu lăsaţi în casă obiecte de mare valoare sau bani, acestea fiind principalele „atracţii” pentru hoţi.

Pe perioada sejurului:
Când ajungeţi la destinaţie, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate în gară, în parcare ori la hotel. Evitaţi taxiurile fără însemne de firmă ori aparate de taxare.

Banii şi bunurile de valoare pe care nu le aveţi asupra dumneavoastră trebuie păstrate în seiful hotelului. Nu permiteţi accesul în camera dumneavoastră de hotel unor persoane necunoscute sau persoanelor cunoscute ocazional.
Nu plecaţi singuri, noaptea târziu, de la petreceri sau localuri şi nu vă plimbaţi în locuri izolate şi întunecoase. Deplasaţi-vă în grup, nu răspundeţi la provocările altor persoane şi evitaţi persoanele turbulente sau în stare de ebrietate.

Dacă aveţi repartizată o cameră la parter/un etaj inferior, unde este posibil accesul în interiorul incintei, prin escaladare, nu lăsaţi geamurile sau uşa de la balcon deschise.

Evitaţi să păstraţi codul PIN alături de card! Dacă v-a fost sustras cardul, anunţaţi banca despre acest lucru.

Într-o astfel de situaţie, reţineţi cât mai multe detalii despre autor: înfăţişare, particularităţi, direcţia în care a fugit, numărul de la autoturismul folosit de acesta, complici etc. şi comunicaţi toate amănuntele poliţiei.

Recomandări pentru părinţi:
Discutaţi cu fiul/fiica dumneavoastră despre ce are voie să facă şi ce nu, pe perioada sejurului. Ajutaţi-i pe copii să vă reţină numele complete, numerele de telefon, adresa, pe care le pot divulga doar în situaţia în care s-au rătăcit. Învăţaţi-i cum să reacţioneze în cazul în care se pierd. Cel mai bine este să rămână în zona unde   v-au văzut ultima dată şi să apeleze la un poliţist/agent de pază sau la un adult însoţit de un copil!

Învăţaţi-i să evite compania străinilor şi să anunţe o persoană de încredere atunci când cineva îi face să se simtă inconfortabil.

Explicaţi-le, pe înţelesul lor, cu exemple concrete, că nu este bine să intre în vorbă cu persoane străine şi nici să accepte de la acestea diverse obiecte sau promisiuni; în nici un caz nu trebuie să se urce în maşinile necunoscuţilor sau să îi însoţească pe aceştia, indiferent de pretext!

În cazul dispariţiei copilului, alertaţi imediat Poliţia la numărul de telefon 112. În plus, alertaţi şi Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi Sexual, la numărul 116000.

Pentru orice situaţie care poate constitui o urgenţă, solicitaţi sprijinul Poliţiei  apelând Numărul Unic de Urgenţă 112!

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS