17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: „De 1 Decembrie, Zâmbește!”şi în Bălceşti

Vâlcea: „De 1 Decembrie, Zâmbește!”şi în Bălceşti

Cu ocazia Zilei Naționale a Romȃniei, Asociația Generației de Azi desfășoară a IV-a proiectul internaţional “De 1 Decembrie, Zâmbește!”, care se desfăşoară ȋn peste 15 oraşe din Romȃnia şi ȋn Haga (Olanda).  Scopul acțiunii este de a reda tuturor concetățenilor încrederea şi  bucuria de a fi români, de a le reaminti despre importanța Unirii și sacrificiile făcute de compatrioți în decursul istoriei pentru a ne ține uniți și puternici.

În Bălcești, județul Vâlcea, oamenii sunt aşteptaţi în Centrul Orașului ȋncepȃnd cu ora 09.00.

„ «De 1 Decembrie, Zâmbeşte!», este proiectul prin care încercăm să îi facem pe români să se redescopere, să se îndrepte puţin către origini. Este foarte important ca aceştia să redevină români în ţara lor! Dorim ca tinerii să fie promotorii acestor gânduri pozitive, iar toți românii să-și exprime în public bucuria Marii Uniri … zâmbind”, declară Cristian Tănase, Preşedintele Asociaţiei Generaţiei de Azi.

Edițiile precedente au fost un real succes, proiectul organizându-se în aproximativ 100 de orașe şi s-au realizat peste 5000 fotografii.

Noutatea acestei ediţii, pe lȃngă fotografierea alături de drapelul Romȃniei, este Mesajul pentru Romȃnul de Azi. Considerăm Ziua Naţională a Romȃniei „o zi cheie”, prin care romȃnii pot fi mai deschişi către ei ȋnşişi şi către Romȃnia.

„ Ziua Națională a României poate pentru mulți se rezumă la o simplă sărbătoare, dar pentru noi, membrii Asociației Generației de Azi este mai mult de atât; este ziua în care strămoșii noștri au realizat Unirea, au realizat România de azi!”, a declarat Cosmin Dragu, coordonator al proiectului din Bălceşti, judeţul Vâlcea.

Fotografiile realizate ȋn cadrul acestei acţiuni vor  putea fi descărcate în mod gratuit de pe pagina de facebook a Asociaţiei Generaţiei de Azi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS