10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Doi hoţi minori, prinşi după ce s-au filmat în timp ce furau dintr-o maşină

Vâlcea: Doi hoţi minori, prinşi după ce s-au filmat în timp ce furau dintr-o maşină

Doi hoţi minori, cu vârsta de 13, respectiv 15 ani, au fost prinşi de poliţiştii locali din Râmnicu Vâlcea, după ce s-au filmat în timp ce furau dintr-o maşină, apoi au postat clipul pe Facebook.

Astfel, potrivit unui comunicat al IPJ Vâlcea, în urma apariţiei în spaţiul public pe o reţea de socializare a unui filmuleţ din care reiese că doi tineri se filmează în timp ce sustrag dintr-un autovehicul parcat pe o stradă din municipiul Râmnicu Vâlcea o sumă de bani, poliţia municipală s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt, fiind sesizată şi DGASPC Vâlcea.

În cauză, au fost efectuate investigaţii fiind identificate cele două persoane bănuite de comiterea furtului. Ambii minori sunt din municipiul Râmnicu Vâlcea. Oamenii legii au stabilit că din autoturismul în cauză, ce avea portierele neasigurate, unul dintre minori a sustras suma de 16 lei.

Cele două persoane sunt bănuite de comiterea şi a altor furturi de acest gen. În cauză fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Se continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi minori, urmând ca după finalizarea acestora, dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS