15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaUnul din cele mai frumoase trasee tematice din țară, Buila-Vânturariţa, refăcut și extins

Unul din cele mai frumoase trasee tematice din țară, Buila-Vânturariţa, refăcut și extins

Unul din cele mai frumoase trasee tematice din țară, aflat în Parcul Naţional Buila-Vânturarița și intitulat «Poveștile Pădurii», a fost  refăcut, extins și deschis publicului începând de săptămâna trecută, după finalizarea amplasării tuturor punctelor informative, cu ajutorul companiei românești DocProcess, specializată în digitalizarea şi managementul documentului.
În cursul lunilor septembrie – octombrie, voluntarii Kogayon și DocProcess au realizat și instalat 27 de panouri explicative pe traseul «Poveștile Pădurii». Acesta are un rol de inițiere și de educare pentru a-i apropia pe copii și pe adulți de lumea din pădure. Traseul începe din satul Pietreni (comuna Costeşti, judeţul Vâlcea), la intrarea în parcul naţional de pe Valea Morii. Are o lungime totală de aproape 7 km, cu o diferenţă de nivel de 300 m, şi poate fi parcurs în circuit în 3-4 ore. Se urcă pe drumul forestier de pe Valea Morii, până în Poiana Scărişoara (marcaj triunghi roşu), de unde se poate merge 20 minute pe o ramificaţie către Schitul Pătrunsa (marcaj punct galben). Coborârea se face pe o potecă de pe limita parcului (marcaj pătrat roşu). Pe parcursul traseului s-au amplasat panouri informative tematice despre: pădurile parcului, speciile arboricole, evoluţia pădurii, importanţa speciilor pioniere, a arborilor bătrâni
şi a lemnului mort, habitate marginale sensibile, importanţa pădurii pentru resursele de apă, istoria geologică a zonei, vieţuitoarele parcului, resursele oferite de pădure, modul de administrare al pădurilor din parc, interacţiunea omului cu pădurea. DocProcess, o companie românească furnizoare de servicii și soluții de management pentru firme, a dorit să marcheze, prin susținerea acestui traseu tematic, digitalizarea a 12 milioane de documente, în decurs de trei ani, de când a început să presteze aceste servicii. Digitalizarea documentelor avut un impact pozitiv atât asupra companiei, care și-a  dublat  cifra  de  afaceri  în  perioada  2013-2015, cât și asupra mediului, ducând la economisirea a 240 de tone de hârtie, salvarea a 1596 de copaci și  la  implementarea  unui  parteneriat  cu  Asociația  Kogayon, pentru susținerea Parcului Național Buila Vânturarița, concretizat într-o primă etapă prin extinderea și  modernizarea traseului tematic «Poveştile Pădurii», în colaborare   cu   Kogayon, în Parcul Național Buila Vânturarița.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS