Vâlcea: Ambasadorul Austriei în România în vizită la Prundeni

La invitaţia primarului comunei Prundeni, Ion Horăscu, a avut loc, astăzi, lucrările Asociaţiei Administratorilor Publici din România, în vederea lansării temei de proiect adminstraţiei competivă – lideri competenţi “Dezvoltarea de competenţe şi abilităţi ale city-managerului/ administratorului public prin aplicarea de instrumente moderne și inovatoare de formare profesională”.

La eveniment au fost prezenţi Ambasadorul Austriei în România, Excelenţa Sa Gerhard Reiweger, Secretar de Stat Gabriel Lungu, în cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, primari din judeţul Valcea, administratori publici.

Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea competențelor funcționarilor publici city-manageri/administratori publici în administrația publică din România pentru promovarea unui sistem administrativ performant.

Scopul proiectului: Profesionalizarea funcțiilor de city-manageri/administratori publici din administrația publică din România.

Agenda de lucru a zilei, a continuat cu vizitarea Cramelor Ştirbey, Iordache şi Avincis. La finalul acestui periplu, Ambasadorul Austriei în Romania, Excelenţa Sa Gerhard Reiweger, a declarat că, în câteva săptămâni va reveni în comuna Prundeni cu o delegaţie austriacă,  ce îşi propune să evalueze potenţialul natural existent şi totodată posibilitatea de a găsi formule de a investi în această zonă.


Comenteaza acum

Alte stiri

27 septembrie 2016

Nu mă mai mir de nimic

În fiecare zi, de 26 de ani, îmi spun că nimic din toate câte se petrec în țara noastră nu trebuie să mă mai mire. Și totuși nu contenesc să mă mir. Imposibilul devenit posibil la noi sub forma lucrurilor

Sumarul ediției de vineri, 30 septembrie 2016

Actualitate

» Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu pe cazul suporterului mort la Timișoara
» STS – în cazul Ioan Gyuri Pascu: Au fost efectuate trei apeluri la 112
» Cioloș: Fabrica Pirelli de la Slatina – un exemplu al bunei cooperării româno-italiene
» Cioloș: Nu o să candidez
» Un avion Tarom a fost întors din drumul spre Amsterdam din cauza unei defecţiuni
» Primarul sectorului 3, Robert Negoiță, la DNA
» Un tir încărcat cu făină a luat foc pe Autostrada Bucureşti-Piteşti
» Poliţiştii ridică documente de la SMURD în dosarul deschis după decesul lui Gyuri Pascu
» Ungurii, chemați duminică să spună NU refugiaților și DA politicii lui Orban
» Italian condamnat la munci agricole pentru că a insultat o româncă
» Craiova: Acţiuni pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor
» Pro-rusul Igor Dodon, pe primul loc în preferințele alegătorilor din Republica Moldova
» Explozie urmată de un incendiu într-un bloc din Medgidia
» Klaus Iohannis participă la funeraliile lui Shimon Peres

Publireportaj

» Restaurantul Le Baron, excelență culinară de aproape două decenii
» Craiovenii pot trata gratuit varicele la Centrul Medical Dr. Ianoși
» Plusauto devine dealer autorizat Opel în Craiova

Local

» Oameni şi poveşti din Oprişor

Dolj

» Craiova: Simulare de accident rutier pe Calea Bucureşti
» Întâlnire peste timp a promoţiei 1981 a UMF Craiova
» Un caz de rujelolă în Dolj, de la începutul anului şi până în prezent
» Dolj: Se întrerupe temporar furnizarea apei la Bechet, pe 4 octombrie
» Dolj: Acţiune pentru educarea copiilor în spiritul respectului față de pădure
» Dolj: Un minor lăsat nesupravegheat a fost accidentat ușor la Negoi
» Craiova: Atelierul de fotojurnalism de la Centrul social „Best Life”, la a III-a ediție
» Zburăm de pe Aeroportul din Craiova şi spre Paris și Veneția
» Stadionul de atletism – uite-l, nu-i!
» Undă verde pentru facturi mărite la căldură în Craiova
» Iubitorii de artă, invitați să se implice în proiectele Teatrului Național „Marin Sorescu“
» Doi copii din Craiova, internați cu sindrom hemolitic uremic
» Consiliul Judeţean investeşte în învăţământul special
» Străzile din municipiul Craiova, asfaltate „la mișto“

Gorj

» Gorj: Bărbat reţinut după ce a tâlhărit o femeie
» CJ Gorj va moderniza mai multe secţii ale Spitalului Judeţean
» Centrul Școlar pentru Educaţie Incluzivă, extins de CJ Gorj cu fonduri europene

Olt

» Olt: Un bărbat a fost rănit grav într-un incendiu produs în comuna Băbiciu

Sport

» Dominika Cibulkova este prima finalistă a turneului de la Wuhan
» Fotbal / Ivan și Manea, în lotul naţionalei U21 pentru meciul cu Bulgaria
» Handbal (f): SCM Craiova, învinsă la opt goluri diferenţă de CSM Bucureşti
» Sportivii de la Washi au cucerit șase medalii la Cupa României
» CSO Filiași promite reabilitarea cu Steaua II
» Alb-albaștrii simt că pot învinge liderul
» Fotbal / Programe, rezultate, clasamente (30 septembrie – 3 octombrie)

Educatie

» Elevi care au început anul școlar sub semnul victoriei

Magazin

» A fost descoperită fosila unui craniu de mamut
» Horoscop
» Bancul zilei

Top