Vâlcea: Tâlhar prins după ce poliţiştii au tras un foc de armă

În această dimineaţă, în jurul orei 10.00, lucrători din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea au prins un tânăr de 18 ani după ce a smuls un telefon din mâna unui lucrător comercial. Victima a oferit oamenilor legii semnalmentele persoanei bănuite de comiterea faptei.

Poliţiştii au procedat la urmărirea şi prinderea lui, fiind condus la sediul poliţiei în vederea cercetărilor. Pentru reţinerea şi imobilizarea acestuia,  poliţiştii  vâlceni au executat un foc de armă, în plan vertical, reuşind astfel, prinderea în flagrant a acestuia la câteva străzi distanţă. Bunul sustras a fost recuperat şi predat părţii vătămate, prejudiciul fiind stabilit la aproximativ 1500 de lei.


În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 23 august 2017

Publireportaj

» Achiziţie echipamente tehnologice pentru dezvoltarea firmei G.M. Tehnical Dent S.R.L.
» Comunicat de presă privind lansarea proiectului cu titlul “Achiziţie de echipamente pentru servicii de administrare a paginilor web şi activităţi conexe”
» Comunicat de presă privind lansarea proiectului cu titlul “Dezvoltarea activităţii Ecobac Serv SRL prin achiziţia de utilaje şi echipamente”
» Achiziţia de echipamente pentru fabricarea de saltele
» Asociaţia Grup de Acţiune Locală „Valea Dunării Sudolt” anunţă lansarea primului apel de selecţie de proiecte LEADER

Local

» Gata cu restricțiile pe podul peste Olt!

Dolj

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Începe montarea gazonului pe stadionul din Craiova
» Mulți craioveni se uită lung după canalizare
» Tel Drum-ul care a asfaltat strada Râului, la DNA
» Directorul Oficiului de Cadastru Dolj, zburat din funcție
» După doi ani, moartea Alexandrei Goghez este încă neelucidată
» Şoferii din Craiova, campioni la rămasul fără permis

Gorj

» Întârzie lucrările de construire a hidrocentralelor din Defileul Jiului
» Stadionul din Târgu Jiu arată a arenă europeană, dar fără echipă
» Lucrările de reabilitare pe DN 67 au fost sistate

Sport

» Fotbal / Republicanii craioveni au avut poftă de gol
» CS Universitatea a pierdut trei titulari
» Baresi, așteptat la inaugurarea școlii AC Milan Craiova

Bani & Afaceri

» În ce investesc firmele anul acesta

Educatie

» 140 de școli și grădinițe din Dolj se vor redeschide fără autorizații sanitare

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei

Top