17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Peste 650 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în weekend

Vâlcea: Peste 650 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate în weekend

Poliţiştii au desfăşurat în acest sfârşit de săptămână  activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.
Astfel, în aceste trei zile 434 poliţiştii, pe lângă dispozitivul curent, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură contravenţională şi penală.
Astfel că, oamenii legii, în urma celor 135 de acţiuni organizate atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, au legitimat 1.235 de persoane şi au constatat 19 infracţiuni.
De asemenea, poliţiştii au aplicat 677 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 281.345 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale poliţiştilor vâlceni. Aceştia au acţionat în vederea prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, accidentelor de circulaţie, pentru identificarea persoanelor ce nu respectă prevederile legale pe linia circulaţiei pe drumurile publice. Astfel că 43 conducători auto au fost  sancţionaţi cu măsura complementară de reţinute a permisului de conducere, iar altor 18 le-au fost reţinute certificatele de înmatriculare a autovehiculelor conduse.
În urma controalelor efectuate pe drumurile din judeţul Vâlcea, poliţiştii au  depistat 9 conducători auto are  au condus sub influenţa alcoolului(0,42 mg/l; 0,49mg/l, 0,66 mg/l, 0,87 mg/l), au condus un autovehicul neînmatriculat, fără a deţine permis de conducere sau au condus un vehicul cu permisul de conducere necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS