Vâlcea: Un cătun din comuna Racovița, în pericol de a fi măturat de apele râului Băiașu în cazul unei viituri



Primăria localităţii Racovița din judeţul Vâlcea a cerut de urgență Administrației Apelor Române să aibă în vedere amenajarea albiei râului Băiașu, pentru că un cătun care se află pe malul acestei ape este în pericol, potrivit edilului localității, de “a fi măturat” în caz de viitură și de topire a zăpezii.

“De mai bine de un an, râul Băiașu a erodat malurile și albia acestuia s-a apropiat periculos de mult de curțile oamenilor. Deja mai multe garduri sunt în aer. Vremea caldă a angrenat topirea zăpezilor sus la munte și nivelul apei a început să crească. Este chiar aici la vârsarea în râul Olt. Se impune de urgență ca cei de la ABA Olt să pregătească un plan de regularizare a albiei râului Băiașu pentru a nu se repeta tragedia de acum un an de la Vaideeni. Cătunul poate fi măturat cu totul la o viitură mai mare a acestui râu”, a declarat vineri, edilul din Racovița, Sonia Iliescu, potrivit Agerpres.

Râul Băiașu este un afluent principal al Oltului, care izvorăște din Munții Cozia și care adună astfel apele din torenți și pârâurile pe o lungime de 20 de km înainte de vărsare. În mai multe puncte acesta deja a afectat platforma drumului județean Racovița — Perișani, fiind afectat un sens de mers.


În cătunul din Racovița locuiesc aproximativ 100 de familii.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 23 februarie 2018

Publireportaj

» Încheiere proiect „Dezvoltarea durabilă a firmei STYH A & A SRL”

Local

» Un tir a intrat într-o stâncă la Topleţi
» A furat o maşină de 20.000 de euro şi a fost prins
» Corul Filarmonicii din Vâlcea, desființat din lipsa banilor
» Cereau sute de euro pentru permise auto
» Poliţistul împuşcat de iubită, tot în stare gravă
» Localnicii din Brezniţa Ocol duc lipsă de locuri de muncă
» Primăria Municipiului Craiova – Consultare publică

Dolj

» Primăria Craiova preia hipodromul din Parcul „Romanescu“
» ITM-ul trece, medici îşi iau liber la mica înţelegere
» Străzi din Craiova, în beznă în mod repetat
» Condamnat la 18 ani de închisoare după ce a lăsat trei copii fără tată
» BMW oprit cu focuri de armă pe străzile din Bănie
» Întreruperi energie electrică de luni
» Colegiul „Frații Buzești“ va găzdui competiția olimpicilor la informatică

Gorj

» Mai mulţi pensionari decât angajaţi
» Patru polițiști locali ameninţă cu greva foamei

Olt

» Comoara secției de Etnografie a Muzeului Județean Olt: piese rare de port popular expuse până după Paște

Sport

» SCM și-a consolidat locul doi
» Dan Pascu: Avem nevoie de un lider pe finalurile de set
» Noutăţi la baschet: a revenit Hadar, a semnat Sebi Ionescu
» Alb-albaștrii pun „tunurile“ pe Timișoara
» Gardoș și Santos, buni de luptă

Sanatate

» Cum ajunge să moară de gripă un om sănătos
» Sedentarismul, generator de boli

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Brioșe cu ciocolată și iaurt grecesc

Top