10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Un tânăr fără permis a provocat un grav accident rutier şi a fugit de la locul faptei

Vâlcea: Un tânăr fără permis a provocat un grav accident rutier şi a fugit de la locul faptei

Poliţiştii vâlceni au fost sesizaţi ieri cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 64-Stolniceni. Echipa operativă ajunsă la faţa locului, din primele cercetări, a stabilit faptul că un tânăr de 19 ani, din comuna Stoileşti, a condus un autoturism, iar la km 106+750 m, s-a angajat în depăşirea unui autoturism, condus de un şofer de 24 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a derapat, a intrat în coliziune cu autovehicul ce era depăşit şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. După accident, conducătorul auto de 19 ani a părăsit locul accidentului, fiind identificat ulterior de către poliţişti.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală şoferului de 24 de ani diagnosticat cu: TCF, TCC, policontuzii, a celui de 19 ani, diagnosticat cu  TCC cu plagă parietală, escoriaţie hemitorace drept, şi a unui pasager de 22 de ani, diagnostic TCF cu fractură piramidă nazală.
Tânărul de 19 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma verificărilor în bazele de date, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

În vederea prevenirii accidentelor rutiere, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier recomandă conducătorilor auto :
– Să respecte  restricţiile de viteză care sunt stabilite prin indicatoarele rutiere;
– Să adapteze permanent viteza la condiţiile de drum (curbe, rampe, pante), de trafic sau la condiţiile meteo(drum alunecos – umed, mai ales în momentul intrării în viraje);
– Distanţa faţă de autovehiculul care circulă în faţă trebuie să fie mai mare pe drum alunecos, iar viteza de deplasare mai redusă, atât pentru a se evita coliziunea faţă-spate, cât şi pentru a nu fi  obligaţi să frânaţi brusc, fapt care duce la derapare sau să pătrundeţi pe sensul opus.
– Să reducă viteza în abordarea curbelor fără vizibilitate pentru a nu fi nevoiţi ,,să tăiaţi curba” şi să pătrundeţi pe contrasens.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS