6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Ziua Eroilor, marcată la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi din Drăgăşani

Vâlcea: Ziua Eroilor, marcată la Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi din Drăgăşani

Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgăşani a organizat astăzi o serie de activităţi comemorative, cu ocazia marcării Zilei Eroilor. Începând cu ora 10.00, la monumentul Eternitatea din municipiu a avut loc comemorarea eroilor neamului în prezenţa unui numeros public. Au participat, alături de jandarmi, reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai Primăriei Drăgăşani, ai organizaţiilor non-guvernamentale şi ai partidelor politice locale, precum şi elevi ai şcolilor şi liceelor din oraş.

A fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor neamului, în cadrul căreia au fost evocate momente din războaiele purtate de către români pentru reîntregirea şi independenţa neamului, precum şi importanţa zilei care se celebrează odată cu Înălţarea Domnului. Reprezentanţii autorităţilor au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor Neamului. Manifestarea s-a încheiat cu defilarea elevilor jandarmi prin faţa oficialităţilor.

La sediul şcolii de jandarmi locţiitorul comandantului, locotenent colonel Zamfir Marian, col. Grigorescu Ion şi preotul Drăguţ Marin au prezentat o evocare privind importanţa acestei zile, atât din punct de vedere religios cât şi militar. S-a ţinut o slujbă de pomenire la Troiţa eroilor elevi jandarmi căzuţi la datorie în august 1944 pentru eliberarea capitalei şi au fost depuse coroane de flori. De asemenea, Şcoala a participat cu o gardă de onoare constituite din cadre şi elevi la monumentul eroilor din comuna Voiceşti, judeţul Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS