12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Încep lucrările de modernizare a parcurilor balneare din Călimăneşti

Vâlcea: Încep lucrările de modernizare a parcurilor balneare din Călimăneşti

La finele lunii aprilie, s-a încheiat perioada de depunere a ofertelor, în SEAP, pentru proiectul de modernizare a celor două parcuri balneare din Călimăneşti. Este vorba de Parcul „Central”, situat lângă Hotelul „Central”, şi de Parcul „Izvoare”, din Căciulata. Investiţia are o valoare totală de circa două milioane de euro, iar 98 la sută din această sumă este asigurată de Uniunea Europeană. Restul cheltuielilor vor fi puse la dispoziţie de Primăria Călimăneşti. Potrivit viceprimarului Vasile Scîrlea, lucrările ar trebui să se încheie până la finele acestui an, la fel ca şi cele din cadrul proiectului «Mirajul Oltului». „În zilele următoare, membrii Comisiei de licitaţie şi observatorii din partea Ministerului Finanţelor vor stabili firma câştigătoare. Ne dorim să nu avem nicio contestaţie, deoarece vrem ca lucrările de modernizare a celor două parcuri să înceapă imediat. Acest proiect a avut parte de mai multe amânări, din cauza lipsei finanţării. Investiţia e deosebit de avantajoasă pentru administraţia locală, dacă e să ţinem cont de faptul că suma pe care trebuie s-o plătim pentru cofinanţare este infimă (50.000 de euro)”, a spus Scârlea, potrivit arenavalceana.ro.

Proiectul de modernizare a parcurilor balneare din Călimăneşti vizează amenajarea a circa trei kilometri de alei, construirea unor locuri de joacă pentru copii, plantarea de arbori şi arbuşti ornamentali, montarea unor băncuţe noi şi înlocuirea stâlpilor de iluminat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS