14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltSlatina: Festivalul „Oltenii şi Restu’ Lumii“ la cea de-a XXIV-a ediţie

Slatina: Festivalul „Oltenii şi Restu’ Lumii“ la cea de-a XXIV-a ediţie

Festivalul „Oltenii şi Restu’ Lumii“, organizat în municipiul Slatina, aflat la cea de-a XXIV-a ediţie se va desfăşura în perioada 14-16 septembrie. Jandarmii vor acţiona pe întreaga perioadă de desfăşurare a evenimentului, prin monitorizarea tuturor activităţilor, în vederea asigurării unui climat de siguranţă civică şi prevenirea oricăror acte de tulburare a ordinii publice.

În concordanță cu cerințele festivalului, Jandarmeria Olt oferă oltenilor dar și celorlalți participanți, un set de sfaturi utile:
– Să acorde o atenţie deosebită obiectelor personale pentru a evita furturile din buzunare, dar să nu le neglijeze pe ale altora, că sigur sunt mai frumoase;
– Să evite consumul excesiv de alcool, care poate conduce la unele neînţelegeri şi crearea unor stări conflictuale, dar să consume exagerat epigrame și bună dispoziție;
– Să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme, dar să fie largi la pungă cu comercianții;
– Să nu lase la vedere în interiorul maşinilor obiecte de valoare (genţi, poşete, telefoane mobile,praz, etc.), ci să se dea mari cu ele în zona de desfăşurare a manifestărilor, pe persoană fizică, care este;
– Orice bun lăsat nepăzit, este de drept al celui care l-a văzut primul,…. până îl predă organelor de ordine;
– Să nu ezite să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, care au misiunea de a asigura ordinea şi siguranţa publică (dacă se poate deloc);

Cetăţenii pot solicita sprijin în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii altor fapte antisociale, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112 sau se pot adresa direct echipajelor de jandarmerie, dacă le găsesc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS