10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Tineri cercetaţi după ce au filmat o fată de 9 ani în ipostaze compromiţătoare şi au publicat imaginile

Olt: Tineri cercetaţi după ce au filmat o fată de 9 ani în ipostaze compromiţătoare şi au publicat imaginile

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Olt au efectuat trei percheziţii ntr-o cauză de pornografie infantilă. O persoană a fost reținută.

La data de 22 august, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T – B.T. Olt, au efectuat trei percheziții domiciliare, pe raza județului Olt, într-un dosar de pornografie infantilă. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt au fost sesizați despre faptul că doi bărbați, de 19 ani, ar fi realizat un material video, în care o minoră, de 9 ani, apare în ipostaze compromițătoare. Ulterior, prin intermediul unei rețele de socializare, materialul video ar fi fost distribuit mai multor persoane.
În urma percheziției efectuate, a fost ridicat un telefon mobil. Totodată, 10 persoane au fost citate la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, în vederea audierii. În urma administrării probatoriului, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Olt a dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță de reţinere, faţă de o persoană, de 19 ani, iar ulterior aceasta a fost prezentată Tribunalului Olt care a dispus arestarea preventivă pentru 30 zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă. În acţiune au fost angrenaţi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS