Pompierii Detașamentului Slatina, cu o autospecială complexă pentru intervenție și descarcerare, au intervenit în municipiul Slatina, strada Nicolae Titulescu, pentru îndepărtarea unui copac căzut pe un autoturism parcat.
Militarii au acționat cu o drujbă din dotarea autospecialei și au îndepărtat copacul care a avariat autoturismul în partea frontală.
Au fost afectate parbrizul autovehiculului, capota, aripa stânga-față și anvelopa stânga-față. A fost o atenționare meteo cod galben, pentru fenomene meteo imediate, între orele 18.50 și 20.00. Fenomenele preconizate au fost vânt, descărcări electrice și ploi.