13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltO tânără de 19 ani din Olt a murit la Craiova din cauza gripei. Numărul deceselor a urcat la 129

O tânără de 19 ani din Olt a murit la Craiova din cauza gripei. Numărul deceselor a urcat la 129

15:50 O tânără de 19 ani din judeţul Olt a murit din cauza gripei, au anunţat miercuri reprezentanţii Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), informeaza HotNews.ro. Numărul deceselor provocate de gripă în sezonul 2017 – 2018 a urcat, astfel, la 129.

În timp ce mulți oameni se întreabă de ce autoritățile nu au declarat epidemie de gripă, specialistii răspund că în Romania nu sunt întrunite, în acest moment, criteriile pentru declararea unei epidemii, stabilite de Organizația Mondiala a Sănătății: cel mai important dintre acestea este înregistrarea a 1.500 de cazuri la fiecare 100 de mii de locuitori, România fiind departe de aceste cifre.

De asemenea, măsurile de prevenție nu diferă foarte mult în cazul în care ar fi declarată o epidemie, explică specialiștii Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.

UPDATE 19:26  Tânăra a decedat la Spitalul Județean Craiova.

„O tânără de 19 ani a fost internată la Spitalul din Caracal în perioada 28.04- 5.05. Ea a fost internată cu tuse, febra și insuficiență. Tânăra era însărcinată în noua luni. Starea ei s-a agravat, iar medicii de la Caracal i-au făcut operație cezariana. Fatul a rămas la Spitalul din Caracal, iar femeia a fost trimisă la Spitalul Județean Craiova în secția ATI. A fost diagnosticata cu pneumonie bilaterală. I-au fost recoltate probe pentru a se vedea daca este vorba de un virus gripal. Probele au fost trimise la Timișoara, iar in urma rezultatului s-a confirmat virusul gripal A (H1). În ciuda tratamentului, starea femeii s-a agravat, iar astazi în jurul orei 9:30 a intrat în stop cardio respirator și a decedat”, a declarat pentru Gazeta de Sud Cristina Geormăneanu , purtător de cuvânt la SJU Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS