11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Crescătorii de animale nu au magazine de producător, dar vor intra cu produsele în supermaket

Olt: Crescătorii de animale nu au magazine de producător, dar vor intra cu produsele în supermaket

 

Deși programul „Alege oaia“ nu le-a adus magazinele de producător promise în fiecare reședință de județ, crescătorii de animale poartă discuții avansate pentru a livra animale pentru un mare retailer, printr-o cooperativă agricolă.

 
Cooperativa Agricolă Țara Mea pare să-i fi convins pe crescătorii de animale să livreze oi pentru retailer-ul Kaufland, joi, 19 aprilie 2018, purtându-se o nouă discuție la București, pentru a se stabili prețul pe care îl vor încasa fermierii, precum și detalii legate de livrare, desfacere etc.
Discuțiile au fost inițate în luna martie, iar la sfâșitul săptămânii trecute s-a ajuns deja cu un prim lot de oi în abatorul Aldis de la Călărași, partener al Cooperativei Agricole Țara Mea, animalele fiind tranșate iar din acestea, pregătite experimental mai multe sortimente de carne și produse din carne de oaie. S-a ajuns, astfel, la 12 sortimente care ar putea ajunge pe rafturile magazinelor menționate, cel mai devreme la sfârșitul acestei luni.
Fermierii din județul Olt au fost reprezentați la întâlnirea de săptămâna trecută de liderul Asociației Crescătorilor de Animale din Slătioara, Traian Gârtan, și de liderul Asociației „Miorița“ din Vîlcele, Ion Șerban, afiliați Asociației „Țara Loviștei“ din județul Vâlcea, președinta asociației vâlcene asigurând, de altfel, permanent legătura între fermieri, reprezentanții  Ministerul Agriculturii și reprezentanții cooperativei agricole care asigură de mai bine de doi ani rețelei de magazine Kaufland produse din carne de porc, lactate, făină etc. produse de fermierii români.
 
„O să-i învățăm până la urmă și cum să prepare carnea de oaie, să-i învățăm să mănânce tot timpul anului“
 
Entuziasmați de visul ministrului Agriculturii, Petre Daea, de a-i convinge pe români să mănânce carne de oaie în cantități mult mai mari decât o fac în prezent, crescătorii de animale spun că s-ar bucura să-și vândă rodul muncii în țara lor, către românii lor, și din asta să și câștige prețul corect, alternativa fiind, la acest moment, exportul în țările arabe, în cea mai mare parte, la prețul pe care îl oferă exportatorii cărora nimeni nu le face concurență.
„Interesul nostru este următorul, al asociaților crescătorilor de animale – fermierul român să aibă o perspectivă, să poată să-și vândă animalele pe un preț nu sub prețul de cost. Și din calculele pe care le-am făcut, chiar iese mai bine decât ne-am propus“, a declarat președinta Asociației „Țara Loviștei“, care joi, 19 aprilie 2018, va participa la o nouă întâlnire, la Ministerul Agriculturii, pe tema intrării cu produsele în supermarket. S-a stabilit ca pentru început crescătorii să livreze oile reformate și tineretul ovin, iar pentru anul următor să se gândească și livrări de miei. Vor fi 12 sortimente pe raft, pentru care se vor stabili prețurile care să-i mulțumească și pe crescători. Țurcana a fost preferata specialiștilor și, cel mai probabil, se va merge pe această rasă, a spus președinta Asociației „Țara Loviștei“ – Constanța Ștefan.
„Este un gust extraordinar și frăgezime, chiar dacă oile sunt adulte. După ce se implementează vedem cu ce extindem. Inclusiv pastramă o să punem la caserolă. Omul să poată să meargă să-și ia din magazin o caserolă și să poată s-o pună acasă pe grătar. O să-i învățăm până la urmă și cum să prepare carnea de oaie, să-i învățăm să mănânce tot timpul anului. O să facem și practic, cei care se vor ocupa de promovarea cărnii de oaie vor fi Țociu și Palade. Din punctul meu de vedere au ales două persoane mai „rustice“ care s-ar putea să aibă impact bun asupra oamenilor. Nu poți pe oricine să pui la un asemenea produs“, a fost de părere Constanța Ștefan.
De faptul că animalele lor, furajate natural, spune fermierul Ion Șerban,  vor ajunge și pe masa consumatorlor din România, se bucură și cei care încă nu au renunțat să le crească, deși condițiile sunt de la an la an mai grele, cea mai gravă problemă fiind lipsa suprafețelor de pășune. „Sper din suflet să reușim, altfel, când n-om mai fi noi, ăștia care dormim pe bolovan în pădure, românii or să mănânce doar plastic și carton, și nu vorbesc prostii, am văzut și salata artificială, la Bruxelles, după ce orezul chinezesc făcut din plastic ne-a invadat. Nici nu ne dăm seama că vom ajunge să mâncăm brânză care n-a văzut laptele, cașcaval care n-a trecut pe lângă ceva din lapte și tot așa“, a mai spus Ion Șerban, președintele Asociației „Miorița“ Vâlcele.
Crescătorii de animale ar putea obține prețuri  de 13-14 lei/kg în carcasă și 6-7 lei pentru animalele reformate livrate în viu. „Oaia de reformă acum se vinde la 3 lei kilogramul, noi o vom aduce la 6-7 lei kilogramul, se va dubla câștigul fermierului. Carcasa va ajunge la 13-14 lei, un preț rezonabil, să nu ne batem joc de munca omului. Eu vreau ca totul să se întâmple pe contract cu fermierul și el să știe – «în perioada cutare eu am de dat atâtea oi, știu că vine și ni le ia». Vom implica asociațiile și reprezentanții fermierilor din fiecare județ, nu contează că m-am implicat eu mai mult sau ce s-a întâmplat până acum.
Crescătorii vând, e adevărat, dar cei din străinătate iau la preț mic. Dacă vom implemneta proiectul așa cum se cuvine, vom crea o alternativă și cei care iau pentru export vor fi obligați să crească prețul la fermier. Va fi o concurență, acum nu este nicio concurență, acum le dăm că trebuie să scăpăm de ele. Căutam de mult o chestie din asta, dar nu eram în stare să ajungem în rafturile magazinelor, pentru că suntem mici pentru asta, pe când Cooperativa Țara Mea face de câțiva ani asta, au rulaj de vreo 4 milioane de euro pe lună produse românești în market-uri, ceea ce e extraordinar de bine. Noi în maxim două luni sperăm să punem absolut totul la punct, să asigurăm continuitate. Să consumăm oaia crescută pe pășunile astea, nu porcăriile astea aduse din afară.“, a concluzionat Constanța Ștefan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS