Olt: Depistați de jandarmi la braconaj piscicol



Jandarmii olteni au depistat, astăzi, în dreptul localităţii Tia Mare, două persoane de sex masculin aflate pe luciul de apă al Râului Olt, care desfăşurau activităţi de pescuit comercial cu unelte de tip setcă confecţionate din plasă monofilament.

Cei doi bărbați, în vârstă de 31 de ani și 26 de ani, ambii din localitatea Tia Mare, desfăşurau activităţi de pescuit comercial pe lacul de acumulare Izbiceni, cu unelte de pescuit comercial de tip setcă confecţionate din plasă monofilament, în lungime totală de 1250 metri, fără a deţine autorizaţie în acest sens.

Jandarmii au confiscat cinci unelte de pescuit comercial, de tip setcă, confecţionate din plasă monofilament, care au fost predate organelor de urmărire penală în vederea continuării verificărilor și 25 kg. peşte din specia „roşioară”, care a fost redat mediului natural.


Pescuitul comercial fără licenţă sau autorizaţie de pescuit şi deţinerea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament constituie infracțiuni și se pedepsesc cu amendă și interzicerea dreptului de a pescui pe o perioadă cuprinsă între un an și 3 ani.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 19 decembrie 2018

Top