16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltMagistrații Judecătoriei Slatina, protest în tăcere pe treptele instituției

Magistrații Judecătoriei Slatina, protest în tăcere pe treptele instituției

 

 


Judecătorii instanței slătinene au început, luni, 18 decembrie 2017, la ora 12,00, un protest tăcut pe treptele instanței, întrerupând pentru câteva zeci de minute activitatea.

 
Magistrații au ținut, astfel, să atragă atenția asupra efectelor negative pe care modificările legislative adoptate de Camera Deputaților le-ar putea avea dacă se va merge până la capăt. Deși judecătorii nu au rostit un cuvânt, pe site-ul instituției au  un comunicat de presă în care atrag atenția asupra faptului că justiția penală va devein în mare măsură ineficientă, solicitând, totodată, plenului Consiliului Superior al Magistraturii să-și exprime public punctul de vedere.
Iată conținutul integral al acestui comunicat:
„Ca urmare a adoptării de către Camera Deputaților a unor proiecte de lege privind domeniul justiţiei, cu ignorarea avizului negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii, a voinţei exprimate de peste 4000 de magistraţi şi a recomandărilor Comisiei Europene şi
    Ca urmare a promovării unor iniţiative legislative pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală de natură să conducă la lipsirea organelor judiciare de instrumente juridice menite să asigure protecţia victimelor şi identificarea infractorilor, făcând astfel în mare măsură ineficientă justiţia penală,
    Judecătorii din cadrul Judecătoriei Slatina:
    – îşi exprimă public dezacordul cu privire la aceste iniţiative legislative.
   În acest sens, ca formă de protest, în ziua de 18.12.2017, ora 12,00, judecătorii vor întrerupe activitatea şi vor ieşi în faţa instanţei.
    – solicită Plenului Consiliului Superior al Magistraturii să îşi exprime public poziţia faţă de aceste iniţiative legislative
Biroul de informare şi relaţii publice“.
Și procurorii parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, dar și judecătorii Tribunalului Olt vor hotărî astăzi cu privire la forma de protest, și aceștia contestând modificările deja adoptate de prima camera decizională.
Magistrații Judecătoriei Slatina s-au alăturat, la începutul lunii octombrie 2017, protestului la care au aderat atunci aproximativ 4.000 din cei 7.000 de magistrați ai țării, pachetul legislative propus la acea vreme de ministrul Justiției, Tudorel Toader, luând între timp forma unei inițiative legislative asumată de parlamentari ai celor două partide aflate l guvernare, actuala formă stârnind și ami multe controverse.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS