21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Măsuri pentru respectarea zilelor de doliu naţional

Olt: Măsuri pentru respectarea zilelor de doliu naţional

Prefectul județului Olt, Petre-Silviu Neacşu, a solicitat tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne, serviciilor publice deconcentrate, autorităților publice locale din județul Olt, precum și Consiliului Județean Olt luarea măsurilor care se impun pentru respectarea prevederilor HG nr.870/2017 privind declararea zilelor de 14, 15 și 16 decembrie 2017 zile de doliu național pe teritoriul României în memoria Majestății Sale Regele Mihai al României, șef al statului român între anii 1927-1930 și 1940-1947.

În zilele de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ și de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine, potrivit legii, și persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință.

Totodată, posturile de radio și televiziune, instituțiile de cultură își vor adapta programul în mod corespunzător.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS