Ovidiu-Ștefan Ciobanu, noul Prim Adjunct al ISU Olt

Autori


Locotenent-colonel Ovidiu-Ștefan Ciobanu este noul Prim Adjunct al Inspectorului Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt, începând cu data de 22 iunie, în urma promovării concursului organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (ISU).

Locotenent-colonel Ovidiu-Ștefan Ciobanu este născut în anul 1975, în municipiul Iași și este absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ion Cuza”, Facultatea de Pompieri, promoția 1998.

În perioada 1998-2000 și-a desfășurat activitatea în cadrul Brigăzii de Pompieri „Dealul Spirii” a Capitalei, iar din anul 2000 își desfășoară activitatea în sprijinul populației județului Olt.


Ofițerul a ocupat, în cei aproape 17 ani de carieră militară în cadrul Grupului de Pompieri Olt și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Olt, funcții în cadrul subunităților de intervenție, Centrului Operațional Județean și Inspecției de Prevenire.

Ovidiu Ciobanu este căsătorit și are doi copii.


Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 15 octombrie 2018

Actualitate

» Guvernul a adoptat OUG pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei
» Cutremur într-o zonă neobișnuită din România
» 15 octombrie, ziua internațională a nevăzătorilor
» Moțiunea împotriva ministrului Ivașcu, în dezbaterea deputaților
» De astăzi se pot accesa creditele ”Investește în tine”
» Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din ţară

Local

» Crimă în zona Autogării din Slatina

Dolj

» Dolj: Manifestări dedicate Zilei Armatei României
» Craiova este singurul oraş din România unde vin cei mai buni salvatori patrupezi
» Dolj: Accident cu victimă la Gura Văii
» Academica BNR la Universitatea din Craiova
» Tânărul care i-a spart nasul unui polițist, condamnat definitiv
» Industria IT, soluția miraculoasă pentru dezvoltarea Craiovei?
» Salariul mediu net a urcat la 2.489 de lei pe lună, în Dolj
» Stadionul de atletism, prins în expertize
» Ai vinietă, stai cu rabla în parcare

Gorj

» Gorj: Tânăr reţinut pentu furt dintr-o gospodărie
» Gorj: Student a teologie, prins cu etnobotanice
» Au fost omagiaţi eroii căzuți în Luptele de la Podul Jiului şi Rasoviţa
» Restaurarea Mausoleului Ecaterinei Teodoroiu va fi gata de Ziua Naţională
» Începe modernizarea Căii Eroilor din Târgu Jiu
» Festivalul tocanului, la Novaci
» Directorul Direcţiei de Patrimoniu, aşteptat să ofere explicaţii primarului
» Poliţia Judeţeană, condusă de trei ani de interimari

Mehedinţi

» Mehedinţi: Peste 70 de evenimente au fost anunţate prin sistemul 112
» Mehedinţi: Depistați la volan sub influența alcoolului
» Razie pe şoselele din Mehedinţi
» Amplasarea radarelor în judeţul Mehedinţi

Vâlcea

» Vâlcea: Minori suspecţi de comiterea unui furt pe raza comunei Scundu, identificaţi de poliţiştii locali

Sport

» Tenismenele CSS Slatina, din nou pe podium
» Voleibaliștii au transpirat bine pentru victoria cu „U“ Cluj (galerie foto)
» Bine că nu am pierdut!

Sanatate

» 15 octombrie, ziua spălatului pe mâini
» Alimente care te scapă de problemele digestive
» Cum îți poți menține creierul sănătos

Magazin

» Un papirus de 17 metri, vândut la licitaţie cu 1,35 milioane de euro
» Reţeta zilei: Prăjitură de toamnă
» Sărbătoarea dovleacului la un castel din sud-estul Franței
» Michael Buble se retrage din muzică. El vrea să se dedice fiului bolnav

Top