11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Protest al funcţionarilor APIA

Olt: Protest al funcţionarilor APIA


Protest la mai multe agenții județene APIA din țară, inclusiv în Olt, după ce funcționarii au aflat că amendamentele propuse de liderii lor nu și-au găsit încă loc în noua lege a salarizării. Faptul că unele salarii ar urma să scadă, dar și că la unitatea centrală a APIA nu se pune această problemă, i-a înfuriat cel mai tare pe sindicaliști. Astfel, miercuri la orele amiezii, angajații au ieșit în fața instituției, în semn de protest.
„A fost o acțiune spontană de protest, motivată de legea unică a salarizării. Noi am depus niște amendamente care la Senat n-au fost luate în calcul și se pare că nici la Camera Deputaților. Ziua de 6 iunie, când voi fi și eu acolo, este decisivă.  Salariile în teritoriu scad, asta-i ideea prin această lege. Doar în teritoriu. E ceea ce s-a întâmplat și la ANAF, dar ei au rezolvat. Numai cu ieșitul în stradă se poate. Nouă ni s-a promis la discuții, n-am vrut să ajungem aici, dar… (…) Ne  spun că și aerul e mai scump la București, totul e mai scump. Ei n-au înțeles că dacă noi n-am exista, ei s-ar desființa instantaneu. Munca cu fermierii este la centrele județene, aprobarea la plată se face tot la centrele județene. Oricum, ei au și la momentul ăsta o grilă mai mare cu 10% față de noi, dar prin actuala lege diferența ajunge undeva la 40%, dacă nu mai mult, ceea ce nu e corect.  (…) Scad anumite salarii, nu toate, pe net și cu 1.500 – 2.000 – 2.500 lei“, a declarat Octavian Mateescu, liderul Federației Naționale a Sindicatelor APIA și lider al sindicatului din APIA Olt.
Funcționarii APIA intră, ca toți bugetarii, în mini-vacanță, însă la revenirea la lucru, dacă pe 6 iunie, ziua decisivă, legea pe care o contestă iese din Parlament fără amendamentele lor, ar putea bloca activitatea, a mai spus liderul Mateescu, precizând că, miercuri, proteste au fost în mai multe agenții județene din țară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS