Olt: Sirenele vor suna în toate localitățile județului pe data de 21 aprilie

sirenele-de-alarmare-
Foto: playtech.ro


Echipamentele din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă vor fi pornite vineri, 21 aprilie, în toate localitățile din județul Olt, în cadrul exercițiului PROCIV 2017, desfășurat la nivel național de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Astfel, în intervalul orar 10.00-12.00, va fi declanșat mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.

Pe timpul exercițiului vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților.

În perioada vizată, locuitorii județului Olt vor auzi semnalul de alarmare, compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare.

Pentru informarea populației, ISU Olt a transmis adrese către toate Comitetele Locale pentru Situații de Urgență din județ, dar și către principalii operatori economici.


Alarmarea populației de pe teritoriul județului Olt se poate executa cu ajutorul a 262 de sirene de alarmare, de diferite tipuri și puteri, dintre acestea 178 sunt sirene electrice, 84 sirene electronice și două sirene dinamice. Sirenele electronice și dinamice sunt mijloace moderne de alarmare, prin intermediul acestora se pot transmite și mesaje voce, preînregistrate și au surse alternative de alimentare cu energie.

Concluziile rezultate în urma acestui exercițiu se vor centraliza la nivelul IGSU și vor fi făcute publice în perioada imediat următoare.

ISU Olt recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările pompierilor olteni. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma “EXERCIȚIU”.


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 22 septembrie 2017

Actualitate

» Rovinieta și peajul pot fi achitate și prin aplicația mobilă “etarife”.
» Astăzi este data echinocţiului de toamnă în emisfera nordică

Publireportaj

» Anunţ privind începerea derulării proiectului cu titlul “Eficientizarea şi creşterea performanţei operaţiunilor de mecanică generală şi de reparare a echipamentelor derulate de către Utilaj Teh Rep SRL”
» Te dor articulațiile și nu știi ce să mai faci?
» „Dezvoltarea firmei SC Bright Software Tehnologies SRL prin achiziţie de utilaje”

Local

» O grădiniţă din Mehedinţi aşteaptă de şase ani să fie inaugurată
» Dispoziţia nr. 1323 a Primăriei Municipiului Craiova

Dolj

» Se întrerupe apa potabilă în Podari
» Câștigătorul lunii la Tombola Abonaților: „Citesc de 20 de ani Gazeta“
» Autoshow Oltenia – mașini puternice, reduceri mari de preț
» Finanțare suplimentară pentru terapia intensivă de la Boli Infecțioase
» Se reia licitația pentru reabilitarea Colegiului Naţional „Carol I“
» Mihnea are nevoie de ajutorul nostru în lupta cu leucemia
» A trecut cu mașina printr-un gard de beton
» Polițist lovit cu capul în figură de un șofer băut
» Un nou proiect pentru oltenii de pretutindeni – „Gazeta mea“ – cititorii scriu Gazeta de Sud

Gorj

» Gorj: Accident rutier cu o victimă, la Turcineşti

Mehedinţi

» Accident cu o victimă în Drobeta Turnu Severin

Sport

» Baschet (m): SCM-U a învins și pe Phoenix Galați
» Sorana Cîrstea, eliminată în sferturi la Seul
» Volei (m): SCM-U a câştigat primul meci la Cupa “Radu Zamfirescu”
» Vrem punctele fără emoții!
» Filiașiul și-a propus victoria cu Șirineasa, Craiova II vrea să profite
» Sportivii ies din nou în centrul Craiovei

Magazin

» Horoscopul de weekend
» Alimente care îţi ajută memoria
» Bancul zilei
» Reţeta de weekend – Somon cu sparanghel

Top