7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Fermierii pot depune proiecte pentru schemele GBER şi de minimis până la 30 decembrie

Olt: Fermierii pot depune proiecte pentru schemele GBER şi de minimis până la 30 decembrie

Doar câteva zile mai au la dispoziţie fermierii din judeţul Olt să depună proiecte pe submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Deşi mai sunt disponibile fonduri, autorităţile nu au anunţat până la acest moment mărirea perioadei peste data de 31 octombrie, scrie gazetanoua.ro.

Vor mai rămâne în continuare deschise schemele GBER şi cele de minimis, pentru care pot aplica doar întreprinderile, cooperativele şi grupurile de producători. Cum cele trei categorii nu se prea găsesc la nivelul judeţului, şi interesul pentru aceste scheme de ajutor a fost unul scăzut.

Directorul OJFIR Olt, Ştefan Olaru, a precizat că fermierii din judeţ mai pot depune proiecte pe cele două scheme până pe 30 decembrie.

„Mai sunt două submăsuri ce se vor încheia pe 30 decembrie. Vorbim de schemele GBER şi de cele de minimis. Pe GBER avem depus în octombrie un singur proiect la nivelul judeţului, dar nu a început încă evaluarea lui. Şi pentru schemele de minimis cei interesaţi pot depune proiecte tot până pe 30 decembrie”, a spus Ştefan Olaru, pentru gazetanoua.ro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS