13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Salvator în timpul liber

Olt: Salvator în timpul liber

Meseria de salvator face parte din viața multora în afara programului de lucru. Au demonstrat-o sutele de cazuri în care au fost implicați, trup și suflet, pompierii, pregătiți în orice moment să sară în ajutorul semenilor.
Indiferent daca se află în timpul programului de lucru sau în afara acestuia, militarii acționează fără să stea pe gânduri pentru salvarea semenilor din situații limită. În această situație s-a aflat, marți, 03 mai, plutonierul major Stoicescu Liviu-Stelian, din cadrul Stației de Pompieri Scornicești. Aflat în timpul liber, în trafic, militarul a intervenit pentru salvarea victimelor unui accident rutier produs pe Drumul Național 65, în jurul orei 18.30, pe raza localității Optași-Măgura.
Având pregătirea specifică necesară acordării primului ajutor medical și descarcerării, acesta a reușit să deblocheze cele trei victime aflate în autoturismul grav avariat, să le evalueze starea de sănătate, să le acorde primele îngrijiri medicale și să anunțe evenimentul la Numărul Unic 112. De asemenea, a acționat pentru deconectarea bornelor bateriei și securizarea zonei de producere a accidentului. Până la sosirea echipajelor specializate, folosind trusa medicală din dotarea autoturismului personal, salvatorul a acordat victimelor îngrijirile medicale de bază la locul evenimentului. La fața locului au ajuns în scurt timp un echipaj SMURD și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță care au preluat răniții.
Pentru profesionalismul și modul exemplar în care a acționat, plutonierul major Stoicescu Liviu-Stelian a fost felicitat de conducere Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt și a fost recompensat cu citarea prin ordin de zi pe unitate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS