6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltOlt: Administrator de societate comercială cercetat pentru evaziune fiscală

Olt: Administrator de societate comercială cercetat pentru evaziune fiscală

Un bărbat este cercetat de poliţişti pentru că ar fi înregistrat în evidenţa contabilă operaţiuni fictive, prejudiciul cauzat statului fiind de peste 1.000.000 de lei.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, au luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, împotriva unui bărbat, de 56 ani, din municipiul Tulcea, judeţul Tulcea.

În fapt, acesta este bănuit că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, cu punct de lucru în comuna Grădinari, având ca obiect principal de activitate comercializarea materialelor de construcții, în perioada 2011 – 2012, a înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli fictive, având la bază facturi de achiziţie care nu îndeplinesc calitatea de document justificativ şi nu a declarat în totalitate veniturile impozabile, având drept scop diminuarea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională a bărbatului este de 1.106.087 lei, reprezentând TVA şi impozit pe venit.
Ieri, 13 ianuarie 2016, bărbatul a fost prezentat Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, instanţa dispunând luarea măsurii controlului judiciar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS