11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjŞase aleşi locali din Olt şi Gorj găsiţi incompatibili de ANI

Şase aleşi locali din Olt şi Gorj găsiţi incompatibili de ANI

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate, existența conflictului de interese de natură administrativă, precum și indicii privind posibila săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese, fals în declarații sau infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție în cazul a 6 aleși locali din Olt şi Gorj.
Robert Munteanu, viceprimarul orașului Piatra Olt, judeţul Olt, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 29 iunie 2012, întrucât acesta deține simultan funcția de viceprimar al orașului și calitatea de titular întreprindere individuală Munteanu E. Robert Agro II, precum și funcția de administrator al SC Agria Inpex SRL, încălcând, astfel, prevederile legale.

Dumitru Tudosie, viceprimarul comunei Bărăști, judeţul Olt, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 17 august 2010, întrucât acesta deține simultan funcția de viceprimar al comunei Bărăști și calitatea de reprezentant al Unității Administrativ Teritoriale Bărăști în Adunarea Generală a Asociaților SC „Prestări Servicii Bărăşti” SRL, societate comercială de interes local.

Florin Miu, viceprimarul comunei Colonești, judeţul Olt, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 14 ianuarie 2010, întrucât acesta deține simultan funcția de viceprimar al comunei și calitatea de persoană fizică autorizată în cadrul „Miu Florin – Persoană Fizică Autorizată”.
În declarațiile de interese depuse în perioada 2010-2014, acesta nu a menționat deținerea calității de persoană fizică autorizată, motiv pentru care ANI a sesizat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina în vederea verificării indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații.

Dana Constantina Păuna, viceprimarul orașului Potcoava, judeţul Olt, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 28 iunie 2012, întrucât aceasta deține simultan funcția de viceprimar al orașului și calitatea de asistent medical generalist în cadrul SC PETROMED SOLUTIONS SRL. Totodată, ea s-a aflat în stare de incompatibilitate și ca urmare a faptului că aceasta a încheiat un contract de prestări servicii (între SC AVON COSMETICS ROMÂNIA SRL și PFA PÃUNA DANA CONSTANTINA), respectiv un contract civil (între SC AVON COSMETICS ROMÂNIA SRL și PÃUNA DANA CONSTANTINA).

Petrică Andrei Adam , viceprimarul comunei Băbiciu, judeţul Olt, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 26 iunie 2012 – 27 octombrie 2014 întrucât acesta a deținut simultan funcția de viceprimar al comunei Băbiciu, Jud.Olt și calitatea de reprezentant întreprindere familială în cadrul „ADAM PETRICÃ-ANDREI ÎNTREPRINDERE FAMILIALÔ.

Sabin Cornoiu, consilier județean din Gorj, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 24 aprilie 2014, întrucât exercită simultan funcția de consilier județean și funcția de director în cadrul aparatului propriu al Consiliului Județean Gorj (director al Serviciului Public Județean Salvamont Gorj – instituție publică, cu personalitate juridică, înființată în subordinea Consiliului Județean Gorj).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS