13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltJudecătoarea lui Bercea Mondial, trimisă în judecată

Judecătoarea lui Bercea Mondial, trimisă în judecată

Carmen Marinescu, fosta şefă a Tribunalului Olt, care a primit mită 200.000 de euro de la familia lui Bercea Mondial a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declaraţii. Carmen Marinescu a fost arestată pe data de 24 martie de magistraţii Curţii de Apel Craiova pentru luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declaraţii.
Judecătoarea a pretins şi a primit prin intermediul avocatului Cismaru Dumitru, de la o persoană denunţătoare suma de 200.000 de euro, pentru a dispune cercetarea unui inculpat în stare de libertate şi pentru a pronunţa o soluţie pe fond favorabilă în dosarul lui Bercea Mondial. Pentru banii primiţi, judecătoarea Carmen Marinescu trebuia să îl achite pe interlop, dar şi să intervină, în acelaşi scop, pe lângă ceilalţi judecători care se ocupau de caz. Suma de bani a fost luată în două tranşe, una de 150.000 de euro şi a doua de 50.000 de euro. Judecătoarea Carmen Marinescu şi soţul ei au încercat să ascundă mita. Au cumpărat un teren şi o casă la Băile Olăneşti, în judeţul Vâlcea, un teren în Slatina, dar şi un teren la Corbu, în Constanţa. Soţul lui Carmen Marinescu a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile. Avocatul care a intermediat mita a fost şi el reţinut în acest caz. Judecătoarea a fost preşedintele Tribunalului Olt, însă CSM a suspendat-o din funcţie în momentul în care a fost arestată pentru luare de mită, trafic de influenţă şi fals în declaraţii. Interlopul Bercea Mondial a fost condamnat la 8 ani şi 9 luni de închisoare pentru că şi-a înjunghiat nepotul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS