10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOltJandarmii olteni au primit vizita copiilor în cadrul evenimentului Ziua Porţilor Deschise

Jandarmii olteni au primit vizita copiilor în cadrul evenimentului Ziua Porţilor Deschise

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt şi subunităţile de jandarmerie din Caracal şi Corabia au organizat astăzi Ziua Porţilor Deschise pentru Copii. Micilor vizitatori le-au fost prezentate spaţiile în care-şi desfăşoară activitatea jandarmii olteni şi au primit materiale informative, asaltându-i pe oamenii legii cu întrebări în legătură cu activitatea lor. Pentru a-i familiariza pe copii cu misiunile, dotarea şi rolul Jandarmeriei în societate, au fost amenajate o serie de standuri şi puncte de contact şi informare, unde s-au prezentat: echipamentul, materialele folosite în misiunile de ordine publică, trusa criminalistică, autospecialele de intervenţie şi câinii de serviciu pe care unitatea îi are în dotare. Cei mici au devenit astfel jandarmi pentru o zi.

La activitate au participat peste 300 de copii de la următoarele instituţii de învăţământ: Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din Slatina, Grădiniţa cu Program Prelungit „Ion Creangă” Slatina, Şcoala Generală „Virgil Mazilescu” din Corabia, Grădiniţele cu Program Prelungit nr. 1 şi 3 Caracal, Şcoala Generală nr. 2 Caracal şi Şcoala Generală nr. 7 Caracal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS