12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiAccident cu două victime pe centura Severinului

Accident cu două victime pe centura Severinului

O persoană a fost rănită într-un accident rtier care a avut loc, în această dimineaţă, pe DJ607A Drobeta Turnu Severin. Din primele informaţii oferite de reprezentanţii ISU Drobeta este vorba despe o persoană care a rămas încarcerată.

Trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dr. Tr. Severin au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o descarcerare grea şi o ambulanţă SMURD la un accident rutier produs între două autoturisme, pe centura ocolitoare a municipiului Dr. Tr. Severin, zona intersecţiei cu drumul DJ 607A. În urma accidentului au rezultat două victime, dintre care una blocată într-un autoturism. Pompierii au descarcerat victima şi au predat-o echipajului SAJ. Celor două victime, care au suferit politraumatisme, li s-a acordat primul ajutor medical de către echipajele medicale SMURD şi SAJ, acestea fiind transportate la U.P.U. Dr. Tr. Severin.
Pompierii au asigurat şi măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor la cele două autoturisme.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS