10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiAcţiuni ale poliţiştilor mehedinţeni

Acţiuni ale poliţiştilor mehedinţeni

În urma celor aproape 25 de acțiuni efectuate de polițiști, în ultimele 72 de ore, au fost constatate aproape 40 de infracțiuni, au fost aplicate 700 de sancțiuni contravenționale și au fost reținute 20 de permise de conducere.
Peste 480 de poliţişti au acționat, la nivelul județului, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 23 de acțiuni și s-a intervenit la 120 de evenimente, dintre care peste 40 au fost sesizate prin 112.
În urma activităților, au fost constatate 38 de infracţiuni, 6 persoane fiind surprinse în flagrant delict.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 700 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 700.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 2.000 de lei.
Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 9 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 20 de permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS