8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiMehedinţi: 130 de şomeri s-au angajat după Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi

Mehedinţi: 130 de şomeri s-au angajat după Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenţi

În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în judeţ, instituţia noastră a organizat în data de 20 octombrie 2017, incepind cu ora 10.00, la Palatul Cultural Thedor Costescu din Drobeta Turnu Severin, b-dul Carol I nr 4, ”Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi”, acţiune menită de a pune faţă în faţă angajatorii cu solicitanţii de locuri de muncă, scopul final urmărit fiind acela ca un număr cât mai mare de persoane să poată găsi un loc de muncă corespunzător pregătirii lor profesionale. La acest târg de locuri de muncă au participat atât absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ cît şi alte persoane care se află în căutarea unui loc de muncă. In vederea informarii atât a celor interesaţi în mod direct (şomeri, agenţi economici) cât şi a opiniei publice din judeţ despre organizarea acestei burse a locurilor de muncă de către instituţia noastră şi asupra facilităţilor oferite angajatorilor de prevederile Legii nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, a fost realizată o campanie de mediatizare prin apariţii radio-televizate pe posturile locale şi regionale audio video precum şi prin publicarea în massmedia scrisă locală şi regională a unor comunicate de presă. Pentru buna organizare şi desfăşurare a acestei acţiuni au fost întocmite materiale publicitare, invitaţii de participare, chestionare pentru solicitanţii de locuri de muncă şi angajatori, catalogul agenţilor economici participanţi.
În vederea depistării unui număr cât mai mare de locuri de muncă, care să acopere o gamă cât mai diversă de meserii din diferite domenii de activitate, şi care să fie oferite tuturor persoanelor care au participat la acest târg de locuri de muncă, de la sfârşitul lunii septembrie 2017 şi până în data de 19.10.2017, salariaţii AJOFM Mehedinţi au desfăşurat acţiuni de contactare a agenţilor economici şi de invitare a acestora să participe la acest târg de locuri de muncă. Din cei peste 230 angajatori contactaţi, 65 dintre aceştia si-au confirmat participarea la această bursă, numărul total al locurilor de munca oferite de acestia fiind de aproximativ 685, din care 31 pentru persoanele cu studii superioare, în diferite domenii de activitate precum industria prelucrătoare, usoara, asigurari, construcţii, comerţ, alimentaţie publică, transporturi, diverse activităţi de prestări servicii. În data de 20 octombrie 2017, data desfăşurării acestei burse a locurilor de muncă, la Palatul Cultural THEODOR COSTESCU din Drobeta Turnu Severin, au fost prezenţi 61 agenţi economici care au furnizat tuturor solicitanţilor informaţii referitoare la condiţiile de ocupare a locurilor de muncă, numărul participanţilor fiind de 305 persoane, din care 29 absolvenţi ai diferitelor forme de învăţământ.
Ca urmare a evaluării finale privind rezultatele obţinute in urma organizării acestei burse a locurilor de muncă prin monitorizarea angajatorilor participanţi, un număr de 130 someri (14 tineri absolventi şi 116 alte persoane aflate in cautarea unui loc de munca) au fost angajati ca urmare a participarii la aceasta actiune din judeţul Mehedinţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS