27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiPieton accidentat mortal la ieşirea din Drobeta Turnu Severin

Pieton accidentat mortal la ieşirea din Drobeta Turnu Severin

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Izvoru Bîrzii, județul Mehedinți, în timp ce conducea,  pe DN 67, din direcția Motru – Drobeta Turnu Severin, un autoturism, a acroşat, aseară în jurul 20.40, în afara localității Halînga, un bărbat în vârstă de 55 ani, din localitatea Salcia, județul Mehedinți, care se angajase în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure. După impact pietonul a fost proiectat pe partea carosabilă, fiind călcat de un alt autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 26 ani, din localitatea Magheru, județul Mehedinți, care circula în aceeași direcție ca și primul autoturism. După producerea accidentului, conducătorul primului autoturism, și-a continuat deplasarea revenind la fața locului la ora 22.40. În urma accidentului a rezultat decesul pietonului. Cei doi conducători auto posedau permise de conducere valabile pentru categoria din care faceau parte autovehiculele conduse și nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. În cauză a fost întocmit dosar penal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS