Mehedinţi: Percheziţii la membrii unui grup specializat în infracţiuni economice

În urma perchezițiilor făcute oamenii legii au ridicat și dus la audieri mai multe persoane (Foto: Arhiva GdS)


În această dimineață, polițiștii din Mehedinți efectuează 4 percheziții la persoane bănuite de înşelăciune şi spălare a banilor. Vor fi puse în aplicare 5 mandate de aducere.    

Poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, beneficiind de suportul operativ al Direcţiei Operaţiuni Speciale din I.G.P.R., efectuează 4 percheziţii domiciliare, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de constituire, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune săvârşită prin mijloace frauduloase, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălare a banilor, în orașul Strehaia, judeţul Mehedinți și în municipiul Brașov.

Totodată, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Mehedinţi verifică punctele de lucru ale mai multor societăți comerciale din  de județele Mehedinți și Sibiu, în vederea indisponibilizării mărfurilor provenite din înșelăciuni.

Din cercetări a reieșit că, începând 2016, șapte persoane şi-ar fi însușit cantități importante de mărfuri, prin inducerea în eroare și prejudicierea a 23 de agenți economici, care ar fi acceptat livrarea cu plata la termen a carburanților auto și a materialelor de construcții, către mai multe societăți. Aceste firme ar fi fost controlate prin interpuși de către membrii grupului infracțional. Ulterior preluării mărfurilor, acestea ar fi fost supuse unui proces de transfer și schimbare, în vederea ascunderii provenienței ilicite.


Prejudiciul estimat cauzat este de peste 750.000 de lei.

5 persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, pentru audieri.

Cercetările sunt continuate în cauză, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.


Comenteaza acum

Alte stiri

17 ianuarie 2018

ISU Mehedinţi a avut 20 de intervenţii într-o singură zi

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al Judeţului Mehedinţi au acţionat, în data de 16 ianuarie 2018, la 20 de intervenţii. Astfel, potrivit unui comunicat al ISU Mehedinţi, la ora 11:08, două ...
17 ianuarie 2018

Mehedinţi: Persoane date în urmărire, depistate de poliţişti

În ultimele 24 de ore, în urma acţiunilor desfăşurate de către polițiștii mehedințeni, au fost depistate 2 persoane pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată. Dintre acestea, o persoană avea emis pe numele său mandat de ...

Sumarul ediției de miercuri, 17 ianuarie 2018

Actualitate

» Dăncilă, prima declaraţie ca premier desemnat: “Este importantă punerea în practică a programului de guvernare; pregătim preluarea preşedinţiei Consiliului UE”
» MAI a actualizat lista cu ţările care necesită vaccinarea obligatorie împotriva polio-virusurilor
» Atenţionare de călătorie în Turcia din cauza condiţiilor meteo severe
» Viorica Dăncilă, acceptată premier de președintele Klaus Iohannis
» Bogdan Despescu, eliberat din funcția de inspector general al IGPR
» Coduri Galben şi Portocaliu de vreme rea pentru mai multe judeţe din ţară
» Viorica Dăncilă și soțul, proprietari în Dolj
» Consultări la Cotroceni: Klaus Iohannis discută cu delegaţia USR
» Carambol pe o autostradă din Cehia. Peste 30 de vehicule, implicate

Dolj

» Craiova: Două spectacole marca Teatrul ACT București, programate în ianuarie și februarie la Teatrul “Colibri”
» Craiova: O femeie a fost rănită pe o trecere de pietoni de pe bulevardul Dacia (VIDEO)
» Încă două autoutilitare pentru ridicări auto la Craiova
» Craiova: Tramvai deraiat pe strada Henry Ford (galerie foto)
» Dolj: Activitatea pe 2017 a poliţiştilor Serviciului pentru Imigrări a fost evaluată
» Pană de curent la SJU Craiova
» Craiova: Volumul “Viața într-o călimară”, lansat la Biblioteca “Alexandru și Aristia Aman”
» 15 localități doljene beneficiază gratuit de cadastru
» Craiova: Romanul “O mie și una de femei. Amintirile unui hedonist” va fi lansat sâmbătă la Filarmonica “Oltenia”
» Doljean cercetat penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat
» Craiova: Se întrerupe agentul termic la PT21Toporaș
» O companie germana din domeniul auto va investi la Craiova
» Doljean căutat în Italia pentru tâlhărie, prins la Băilești
» Dolj: Prins în flagrant la furat de lemne
» Craiova: 16 persoane fără adăpost, ridicate de poliţiştii locali. Acestea au fost duse la Centrul Social „Sfântul Vasile”
» Craiova: Neacordarea de prioritate de trecere a pietonilor a lăsat fără permis 21 de şoferi

Gorj

» Gorj: Autobuz plin cu muncitori. răsturnat la Drăguțesti
» Gorj: Trei tiruri sunt blocate în Defileul Jiului
» Gorj: Anchetă după ce un bărbat a bătut un elev în curtea unei şcoli din Peştişani
» Gorj: Zeci de acţiuni ale poliţiei în şcoli şi licee
» Gorj: O femeie de 74 de ani este anchetată pentru furt
» Gorj: Bărbat anchetat pentru înşelăciune cu proiecte pentru centrale termice
» Gorj: Urmărit naţional prins şi încarcerat în Penitenciarul Târgu Jiu
» Gorj: Ploaie înghețată în mai multe localități
» Gorj: Minora plecată de acasă a fost găsită de poliţie
» Gorj: Nouă utilaje intervin la Rânca și în zona Godeanu

Olt

» Olt: Alimente și o vorbă bună pentru 50 de familii din Corbu (VIDEO)
» Olt: Un mort şi patru răniţi într-un accident petrecut între Orlea și Corabia (VIDEO)
» Şedința Colegiului Prefectural Olt se va desfăşura la Corabia
» Olt: Incendiu la o casă de locuit din Gostavățu. Un bătrân şi-a pierdut viaţa, soţia sa s-a salvat

Mehedinţi

» ISU Mehedinţi a avut 20 de intervenţii într-o singură zi
» Mehedinţi: Persoane date în urmărire, depistate de poliţişti

Vâlcea

» Vâlcea: Zăpadă și polei pe DN 7. Șapte autocamioane oprite pe un sens de mers
» Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Vâlcea, convocat ca urmare a atenţionărilor meteo “Cod Galben” şi “Cod Portocaliu”
» Vâlcea: Bărbat de 57 de ani, fără permis, depistat la volanul unei autoutilitare
» Râmnicu Vâlcea: Lansări de carte la Biblioteca Judeţeană “Antim Ivireanul”

Sport

» Fotbal / Alex Mitriță a semnat cu Știința până în 2021. „Sunt fericit și mândru!”
» Tenis – Australian Open: Când joacă Halep, Cîrstea şi Bogdan în turul al doilea
» Fotbal / Marseille se ține după PSG. Vezi cum arată situația din Ligue 1

Magazin

» Astăzi se sărbătoreşte Sfântul Cuvios Antonie cel Mare
» Românul Florian “Big Nasty” va juca în “Creed 2”

Top