10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiMehedinți: Ninsoare abundentă în nordul județului

Mehedinți: Ninsoare abundentă în nordul județului

Subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mehedinți din Drobeta Turnu Severin, Orșova și Baia de Aramă sunt pregătite, miercuri, să intervină pe arterele de circulație din nordul județului unde ninge abundent, deși până la această oră nu s-au înregistrat blocaje pe drumuri.

Purtătorul de cuvânt al ISU Mehedinți, Raluca Tîrcă, a declarat pentru Agerpres că în zonă statul de zăpadă a depășit șapte centimetri, iar traficul pe drumurile naționale, județene și comunale se desfășoară în condiții de iarnă.

„Circulația autovehiculelor se desfășoară în condiții de iarnă, dar nu sunt sectoare de drum rutier blocate. Administratorii acestora execută lucrări de deszăpezire și aplică pe carosabil materiale antiderapante”, a precizat Tîrcă.

Potrivit acestuia, ISU monitorizează zona afectată de zăpadă și va interveni prompt când se vor înregistra evenimente, județul Mehedinți aflându-se sub atenționare de cod portocaliu de ninsori, până la ora 18,00.

„Ninsoarea a produs dificultăți în rețelele de drumuri ale localităților Baia de Aramă, Balta, Bîlvănești, Isverna, Matorăți, Obârșia Cloșani și Sfodea. Autoritățile locale prin serviciile de voluntari pentru situații de urgență intervin pentru diminuarea efectelor ninsorii”, a mai adăugat Raluca Tîrcă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS