Mehedinţi: La 17 ani cercetaţi pentru furt calificat



Poliţiştii mehedinţeni au fost sesizaţi, la începutul săptămânii trecute, de un bărbat de 49 de ani, din Drobeta Turn Severin, de faptul că i-a fost forţată capota autoturismului pe care îl avea parcat pe o stradă din localitate şi i-a fost furat acumulatorul. Două zile mai târziu, oamenii legii au reuşit să identifice suspecţii. Este vorba de trei adolescenţi, toţi de 17 ani, din aceeaşi municipiu, clienţi mai vechi ai poliţiştilor, care figurau în baza de date, deoarece au mai comis şi alte furturi. În urma cercetărilor, poliţiştii au reuşit să găsească şi bateria, acasă la unul dintre cei trei. “În urma activităţilor efectuate, polițiștii Biroului Investigaţii Criminale au identificat trei minori în vârstă de 17 ani, din Drobeta Turnu Severin, bănuiţi de sustragerea unui acumulator al unui autoturism. Aceştia ar fi sustras acumulatorul unui autoturism, staționat pe strada Calomfirescu, aparţinând unei persoane de sex masculin în vârstă de 49 ani, din municipiu. Pe numele celor trei s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat” se precizează în comunicatul de presă transmis de IPJ Mehedinţi.

La nivelul anului 2016, în bazele de date ale IPJ Mehedinţi au fost înregistrate 128 de infracţiuni comise de minori, cele mai multe dintre acestea fiind infracţiuni de furt. De asemenea, poliţiştii au înregistrat şi 12 infracţiuni de violenţă comise de adolescenţi sub 18 ani.



Comenteaza acum

Alte stiri

21 aprilie 2018

Acţiuni ale poliţiştilor de la transporturi

În urma acțiunilor derulate de polițiști, în ultima săptămână, pentru siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare, au fost constatate 59 de infracțiuni, 29 de persoane fiind surprinse în flagrant delict. Au fost aplicate 70 de ...

Sumarul ediției de sâmbătă, 21 aprilie 2018

Actualitate

» Alina Gorghiu: Memorandumul privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim este o temă ce aruncă o nouă pată pe imaginea ţării în lume
» Mihai Șora: Copiii din „experimentul lalelelor“ nu vor fi oameni liberi câtă vreme vor cunoaște doar încolonarea umilă în fața unei autorități
» Federica Mogherini face apel la “denuclearizare ireversibilă”, pe fondul anunţului făcut de Phenian
» Primele transportoare Piranha vor intra în dotarea Armatei în acest an
» Raed Arafat: Lipsa heliporturilor sau aeroporturilor face dificilă misiunea salvatorilor
» Lupte de stradă în Nicaragua. Cinci persoane au murit
» Platforma România 100: Coaliţia PSD-ALDE se pregăteşte să transforme România “într-un paradis penal”
» Acţiuni ale poliţiştilor de la transporturi
» Ţările baltice cer Statelor Unite sisteme de rachete suplimentare, de teama Rusiei
» Partidul Democrat a intentat o acţiune în justiţie împotriva Rusiei, a campaniei preşedintelui Donald Trump şi WikiLeaks
» Restricţii de circulaţie pe DN1E Poiana Braşoş – Râşnov
» Peste 800 de infracţiuni, constate în 24 de ore
» 232 de persoane urmărite, depistate de poliţişti
» ANRE va calcula potenţiale reduceri la tarifele de distribuţie
» A doua campanie de plantare de arbori în Parcul Memoriei Naționale RoMândria
» Vreme calduroasă în weekend
» Coreea de Nord va îngheţa programul de înarmare nucleară şi cu rachete
» Numărul persoanelor decedate din cauza gripei a ajuns la 124

Dolj

» Motociclist accidentat pe strada Amaeadia
» Craiova: Conferinţă cu tema: “Doctrina liberală şi proprietatea privată”
» Craiova: Luni se opreşte gazul pe bulevardul Oltenia
» Craiova: Expoziție de documente și cărți în alfabetul chirilic la “Aman”
» Groapă de gunoi lângă Centura de Nord a Craiovei
» Unele firme pun în pericol viața angajaților

Gorj

» Gorj: Polițiştii au deschis focul pentru  a aplana un conflict între două familii 
» Un nou scandal sexual la o şcoală din Gorj

Olt

» Olt: Accident rutier în comuna Cungrea
» Slatina: Zeci de angajatori au așteptat zadarnic șomerii interesați

Mehedinţi

» Mehedinţi: Prima ediţie a Festivalului daco-roman „Drubeta”

Vâlcea

» Vâlcea: Proiectil de artilerie în albia râului Băiaşu
» Vâlcea: Autoturism în flăcări pe DN 7

Sport

» FedCup: Simona Halep aduce primul punct în întâlnirea cu Elveţia
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (20 – 23 aprilie)

Magazin

» Actriţa Allison Mack, arestată şi pusă sub acuzare pentru trafic sexual
» Curentul de meteori Lyride va fi activ în această perioadă
» ABBA se va reuni pe scenă sub formă digitală
» Report record de peste 4,2 milioane de euro la Joker, cel mai mare din istoria acestui joc
» DJ-ul suedez Avicii a murit la 28 de ani

Top