Mehedinţi: Un bărbat a murit intoxicat cu fum



Un bărbat de 65 de ani, care locuia singur într-o casă aflată într-un cartier mărginaş al municipiului Drobeta Turnu Severin, a murit, azi noapte, asfixiat în incendiul care i-a cuprins locuinţa. Pompieri au fost solicitaţi la jumătate de oră după miezul nopţii la incendiul izbucnit în cartierul Schela Cladovei. Un tânăr care ieşise la geam a văzut că ieşea fum din casa bătrânului, despre care ştia că locuieşte singur şi a sunat la 112, pentru că şi-a dat seama că vecinul său este în pericol. „Era trecut de miezul nopţii. Ieşisem pe geam să fumez o ţigară şi am văzut că ieşea fum pe toate părţile, pe geamuri, pe acoperiş. Am vrut iniţial să cobor să văd ce se întâmplă, dar am văzut că fumul ieşea şi mai tare şi atunci am pus mâna pe telefon şi am sunat la 112. Apoi am coborât, dar m-am temut să intru în casă că era fum peste tot şi ştiam că are două butelii în locuinţă,” a declarat bărbatul care a sunat la 112.

Pompierii au spart geamurile şi au intrat în casă. L-au găsit pe bărbat căzut în baie, semn că ar fi încercat să se salveze, dar nu a a mai reuşit din cauza fumului dens care cuprinsese întreaga casă. L-au scos şi l-au predat medicilor de pe ambulanţă, dar în ciuda manevrelor de resuscitare omul nu a mai putut fi readus la viaţă. „Am fost solicitaţi pentru un incendiu, în cartierul Schela Cladovei. Am reuşit să pătrundem în interiorul locuinţei pe geamuri, deoarece uşa era închisă. Focul se manifesta într-o cameră, dar în toate cele patru camere era foarte mult fum. Am reuşit să găsim şi victima, care era căzută în baie, posibil pentru că a încercat să se salveze. Am scos-o şi am predat-o medicilor de la ambulanţă”, a declarat plutonierul major Daniel Moţi, şeful echipei de intervenţie de la ISU Mehedinţi. „Am fost solicitaţi la un incendiu, din care a rezultat o victimă, un bărbat care a fost scos din interiorul locuinţei de către pompieri. Au fost făcute manevre de resuscitare circa 40 de minute, dar, din păcate, fără succes”, a declarat Valerică Viaşu, medic la Ambulanţa Mehedinţi


Bărbatul era despărţit de soţia sa, cu care are două fiice. Vecinii spun că locuinţa acestuia a mai luat foc încă de două ori, iar în primul incendiu, în urmă cu mai bine de cincisprezece ani, ar fi pierit ars şi tatăl acestuia. Acum focul a distrus doar una din cele patru camere ale locuinţei, iar în interior bătrânul depozitase foarte multe mase plastice. Pompierii vor încerca să afle care este cauza incendiului.



Comenteaza acum

Alte stiri

9 decembrie 2017

Incendiu izbucnit la un microbuz

Detașamentul de pompieri intervine în acest moment pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un microbuz, în municipiul Dobreta Turnu Severin, pe Calea Craiovei. Revenim cu detalii.

Sumarul ediției de joi, 14 decembrie 2017

Top