Mehedinţi: Un tânăr fără permis a lovit un pieton şi a doborât un stâlp de energie electrică

Poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Izvorul Bîrzii, au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza localităţii Jidoştiţa. Ajunşi la faţa locului, aceştia au stabilit faptul că un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Breznița Ocol, sat Magheru, județul Mehedinți, a condus pe DJ 607 B în localitatea Jidoștița un autoturism, care pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condițiile de drum, a pierdut controlul direcției de mers acroşând o persoană de sex feminin în vârstă de 36 ani din comuna Breznița de Ocol, sat Jidoștița, județul Mehedinți, care în calitate de pieton, staționa pe marginea părții carosabile, după care și-a continuat deplasarea lovind un stâlp de energie electrică din afara părții carosabile, rupându-l. În urma accidentului a rezultat rănirea pietonului. În urma verificării în bazele de date a conducătorului auto, poliţiştii au stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 21 august 2017

Publireportaj

» Muzeul Cărții și Exilului Românesc – completarea fondului Vintilă Horia

Dolj

» Primăria Craiova angajează inspector în cadrul Biroului Cadastru, Direcţia Urbanism şi Amenajarea Teritoriului
» Şcoala Postliceală Sanitară “SAN-ECO-MED” Craiova face înscrieri pentru absolvenţii de liceu cu sau fără bacalaureat
» Primăria Craiova angajează inspector în cadrul Serviciului Imagine
» Pregătiri pentru noul an: Ştabii, în vacanţă pe banii școlilor
» Bărbat ucis şi aruncat în Jiu de un consilier juridic din CET Craiova
» Alexandru Dicu, cercetat pentru un prejudiciu de 822.000 de lei
» Întreruperi energie electrică de mâine

Gorj

» Săptămână plină de evenimente la Târgu Jiu
» DJ 672 B, reabilitat după 25 de ani
» A murit în Germania, după ce a căzut de la etajul 7
» Transalpina a bătut toate recordurile
» Lucrări pe timp de noapte pe DN 66, în Defileul Jiului

Sport

» Simona Halep a ratat din nou şansa de a deveni nr. 1 mondial
» „Satelitul“ a făcut scor cu AS Milcov
» Micuțul Mitriță a făcut Craiova mare
» SCM Craiova, campioană în amicale
» Fotbal / Programe, clasamente, rezultate (18-21 august)

Bani & Afaceri

» Mii de firme, obligate de stat să plătească mai mulți bani la buget
» Cine câștigă milioane de lei din activități independente, în Oltenia

Sanatate

» Bolnavii – disperați, autoritățile – fără soluții – 1.800 de medicamente au dispărut din România în ultimii doi ani

Magazin

» Bancul zilei
» Horoscop

Top