13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiRazii pe şoselele din Mehedinţi

Razii pe şoselele din Mehedinţi

Poliţiştii Serviciului Poliţiei Rutiere Mehedinţi au aplicat în ultimele 72 de ore 492 de sancţiuni contravenţionale participanţilor la trafic care nu au respectat Codul Rutier, în valoare de 88.225 de lei.
Poliţiştii Serviciului Rutier Mehedinţi au continuat, în perioada 18 – 20 noiembrie, acţiunile pe şoselele din judeţ, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 492 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 88.225 lei, au fost reţinute în vederea suspendării 29 de permise de conducere, un set plăcuţe cu numere de înmatriculare şi retrase 5 certificate de înmatriculare.

Astfel, 148 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 51 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 21 de pietoni pentru traversări neregulamentare, 4 conducători auto au fost sancţionaţi pentru defecţiuni tehnice constatate, 4 sancţiuni au fost aplicate pentru efectuarea manevrei de depăşire necorespunzătoare, 2 sancţiuni au fost aplicate bicicliştilor pentru nerespectarea normelor rutiere de deplasare pe drumurile publice, iar 12 conducători auto au fost sancţionaţi pentru lipsa documentelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS