13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiChipul lui Decebal din Clisura Dunării, iluminat pe timpul nopții

Chipul lui Decebal din Clisura Dunării, iluminat pe timpul nopții

Consiliul Județean (CJ) Mehedinți va identifica resurse financiare pentru amplasarea unui sistem de iluminat în zona basoreliefului reprezentându-l pe regele dac Decebal.

Președintele CJ, Aladin Georgescu, a declarat, marți, pentru Agerpres, că s-a luat decizia punerii în valoare a chipului lui Decebal pe timpul nopții întrucât sectorul transfrontalier România-Serbia este vizitat anual de peste 50.000 de turiști.
El a arătat că și autoritățile locale ale comunelor Eșelnița, Dubova și Svinița vor fi mobilizate pentru a sprijini proiectul respectiv a cărui implementare va fi finalizată până la sfârșitul primăverii anului 2017.

„Chipul lui Decebal vine să demonstreze participarea certă a poporului daco-trac la formarea culturilor europene și, astfel, a existenței unei civilizații la Dunăre”, a mai adăugat Georgescu.

Potrivit acestuia, basorelieful are o înălțime de 55 metri și o lățime de 22 metri. Omul de afaceri Iosif Constantin Drăgan a fost cel care a promovat și finanțat ideea acestei lucrări efectuate în perioada 1994 – 2004. La realizarea statuii au lucrat 12 sculptori alpiniști, inițiatorul cheltuind cu sculptarea ei peste un milion de dolari. Sub chipul lui Decebal a fost săpată în stâncă inscripția în latină: „DECEBAL REX — DRAGAN FECIT” („Regele Decebal — făcută de Drăgan”).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS